8 Aprilie 2010

Hristos a înviat! Eu i-am văzut lumina înălţării în Bucovina, sub cerul înstelat al Mănăstirii Sihăstria Putnei, întrebându-mă uman cum a putut avea Fiul Domnului puterea îndurării unei răstigniri, când trupul meu de muritoare abia putea rezista frigului de afară?

La Putna...

Locurile acestea nu mai sunt de mult, pentru mine, un itinerariu turistic, ci unul spiritual, în care numeroasele case ale Domnului adăpostesc icoane şi picturi care fac parte din patrimoniul cultural al ţării şi chiar al umanităţii.

Într-o Biserică tot mai zguduită de scandalurile sexuale, de negocierile dintre preot şi enoriaşi pe marginea gropii săpate pentru mortul familiei sau în preajma apropiatei nunţi, credinţa devine, din ce în ce mai mult, o interpretare personală, un raport intim între fiinţă şi divinitate.

M-am reîntors la „Popasul turistic Bucovina”, al familiei Chetraru, căreia îi exprim şi pe această cale recunoştinţa mea, unde mă simt  mai răsfăţată ca acasă, avându-i aproape pe cei dragi. Poate de aceea în noaptea de Înviere nu am trimis decât vreo cinci mesaje şi am dat vreo trei telefoane, pentru că toţi cei cărora le-aş fi scris sau le-aş fi urat ceva erau lângă mine.

Ţinuturile acestea au fost preferate de mulţi oameni cunoscuţi . L-am întâlnit la Voroneţ pe chestorul Tutilescu, pe Gică Popescu însoţit de minunata lui soţie, în complex cu mine stătea preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu ş.a.m.d.

Albastrul de Voronet ramane inca unic in lume, precum rosul lui Rubens sau verdele lui Veronese...

La fel cum am întâlnit şi cititoare ale blogului meu, care mi-au transmis gândurile lor bune sau câte o doamnă care rostea în spatele meu: „Ai văzut-o pe aia? Cum o cheamă? Floriana Jucan, parcă! Hai mă, n-o ştii? Securista aia!!!”.

Celebritatea este, uneori, paşaportul către un ţinut al privilegiilor, dar, în egală măsură şi un corset al libertăţii de a-ţi săruta bărbatul iubit, unde vrei, când vrei, de a ieşi din casă nefardată sau cu un  tricou aruncat la întâmplare pe tine, de-a fi plictisită sau, pur şi simplu, lipsită de amabilitate, când te acostează vreun fan… De atâtea ori mi s-a întâmplat să mă duc până la „Nic”, în Piaţa Dorobanţi, la miezul nopţii, să cumpăr ceva şi să mă îmbrac pe principiul „oricum nu mă vede nimeni!” şi chiar la casă, în timp ce aşteptam să plătesc, domnul din faţa mea să-mi spună că mă urmăreşte în toate emisiunile, că mă citeşte şi că mă credea mai înaltă… sau, în cazul unuia mai manierat, „că sunt mai drăguţă în realitate decât la televizor”.

Dieta divină


Paştele a trecut. Ne-am încărcat, ne-am luminat, şi ne-am renăscut speranţele prin minunea Învierii.

Postul a trecut, dar „dieta divină” a Sfântului Ioan Scărarul cred că ar face bine oricui.  Este un regim anahoretic care ne va elibera de plăceri primitive pentru a cuceri înalturi spirituale.

„Despre preaiubitul şi vicleanul stăpân care este stomacul”

„Având de gând să vorbesc despre stomac, ca şi în alte rânduri trebuie să încep prin a mă învinui pe mine însumi. Ar fi într-adevăr o minune să se poată elibera cineva de sub stăpânirea lui, înainte de a se sălăşlui în mormânt.

Lăcomia este o făţărnicie a pântecelui care, fiind umplut, strigă că se află în lipsă (scil. că este flămând), iar după ce a mâncat, până e gata să plesnească, declară că-i este foame. Lăcomia este aceea care dă naştere celor mai fantastice meniuri şi care izvorăşte gusturile cele mai rafinate.

Lăcomia este amăgire a ochilor, căci deşi stomacul nu ne mai poate primi decât puţină mâncare, ea ne sfătuieşte să mâncăm totul dintr-o dată.

Iudeul se bucură de ziua Sabatului şi la praznice, iar monahul lacom sâmbăta şi duminica. Cum multă vreme încă înainte de Paşti numără zilele câte mai sunt până la această sărbătoare şi din bună vreme pregăteşte mâncarea. Robul stomacului socoteşte cu ce mâncări va sărbători praznicul, pe când robul Domnului cu ce daruri se va îmbogăţi.

Am văzut preoţi bătrâni înşelaţi de demoni, care, stând la ospeţe împreună cu tineri ce nu erau în ascultarea lor, cu binecuvântare îi dezlegau de la vin şi de la celelalte. Dacă unii ca aceştia sunt mărturisiţi întru Domnul (scil. dacă aceşti preoţi sunt cunoscuţi ca fiind oameni întru totul virtuoşi), putem face uz de dezlegarea lor, însă cu multă măsură; dar dacă sunt nişte leneşi, să nu dăm nicio atenţie binecuvântării lor şi aceasta mai ales dacă ne aflăm în toiul luptei celei împotriva trupului.

Urgisitul de Dumnezeu Evagrie (o Theilatos Evagrios) şi-a închipuit că este înţeleptul înţelepţilor, atât prin cuvântările cât şi prin cugetările sale; dar s-a înşelat nenorocitul, arătându-se mai fără de minte decât toţi nebunii în multe privinţe, ca şi într-aceasta ce spune: „Când sufletul nostru doreşte multe feluri de mâncăruri, trebuie să-l chinuim cu pâine şi apă”, ceea ce este asemănător cu a porunci unui copil ca printr-un singur pas să urce întreaga scară. Pentru a răsturna această afirmaţie, vom zice: Când sufletul doreşte felurite mâncăruri, el urmează în această alegere un instinct al firii; de aceea trebuie să facem uz de toată abilitatea împotriva unei asemenea prea viclene patimi. Dacă nu vom proceda astfel, ne vom afla într-un foarte mare război şi în primejdia de a cădea în păcat. Să înlăturăm întâi mâncărurile care îngraşă, apoi pe cele care aprind simţurile şi apoi tot aşa pe cele care ne fac plăcere. Să dăm însă, dacă e posibil, stomacului nostru hrană care să-l umple şi în acelaşi timp să fie uşor de mistuit, pentru ca astfel prin această săturare să-i înlăturăm pofta nesăturată, iar prin această rapidă mistuire să ne eliberăm de înfierbântare ca şi de o biciuire. Să fim atenţi la mâncărurile care umflă pântecele şi vom afla că acestea aţâţă în noi patimile.

Râde-n faţă demonului care, după ce ai luat masa de seară, te sfătuieşte să te odihneşti şi să amâni pe mâine cele ce ţi-ai pus în gând să faci, deoarece, sosind şi ora nouă a zilei următoare, te va determina să renunţi la învoiala încheiată anterior.

Lacomii visează în timpul somnului numai hrană şi bucate; cei ce se pocăiesc însă visează munci şi judecăţi.

Stăpâneşte stomacul mai-nainte de a te stăpâni el pe tine, pentru ca să nu fie apoi nevoie să te înfrânezi cu ruşine. Să asculte cele ce spun aceia care au căzut în prăpastia păcatelor, pe care nici nu e bine a le aminti. Bărbaţii fameni însă nu sunt ispitiţi de acestea.

Mintea postitorului se roagă cu trezvie; cea a neînfrânatului însă e plină de chipuri necurate. Săturarea stomacului seacă izvorul lacrimilor; uscându-se însă stomacul, izvorăsc apele plânsului.

Cel ce-şi chinuie stomacul, se smereşte cu inima; acela însă care-l grijeşte se umflă de mândrie.

Când stai la masa de bucate, adu în mijloc amintirea morţii şi a judecăţii (scil. aminteşte-ţi de…), căci, deşi e mai anevoios, totuşi în acest fel poţi pune oarecum frâu patimei.

Atunci când bei băutură, nu înceta să cugeţi la oţetul şi fierea ce-au fost date Stăpânului tău şi atunci desigur vei primi noi îndemnuri sau spre înfrânare, sau spre pocăinţă, sau spre smerenie.

Postul este silnicirea firii, tăiere împrejur a dulceţii gâtlejului (scil. îndepărtarea de tot ceea ce ar constitui satisfacerea poftei), curmare a înfierbântării, tăiere a gândurilor celor rele, eliberare de tirania visurilor, purificare a rugăciunii, luminare a sufletului, pază a minţii, dezlegare a împietririi, poartă a umilinţei, suspin smerit, întristare veselă, contenire a vorbăriei, producătoare a liniştii sufletului, păzitoare a ascultării, împuţinare a somnului, sănătate a trupului, pricinuitoare a liberării de patimi (apathiei), iertare a păcatelor, uşă a raiului şi o desfătare cu totul sfântă”.