El Ecuador ha sido, es y será país Amazónico

















Ma trezeste o raza de soare ce se strecoara poznasa printre draperii. Arunc o privire pe geam si mi se taie respiratia. Orasul se dezvaluie in toata splendoarea sa ochilor mei ce pana acum cateva secunde de-abia puteau ramane deschisi. Nu ma dezmeticisem inca – nici macar nu stiam prea bine unde sunt.



Acum insa privelistea uluitoare imi aminteste. Privesc pe geam si ochii-mi mariti de prea multa frumos stralucesc de uimire si de bucurie. Cat de viu este orasul sub razele blande ale diminetii. Auriul soarelui curge in cascada, cerul este atat de albastru si totul e invaluit in visul vulcanului ce isi intinde bratele spre cer.

Buna dimineata, Quito! Nu mai pot astepta nici o clipa! Trebuie sa ies sa Te vad!

Luam micul dejun. Alaturi de noi, un cuplu din Ucraina ce pleaca chiar azi spre un lodge din padurea amazoniana pentru doua saptamani. In fata, doi americani care si-au propus sa faca o expeditie in Cotopaxi. Apare si F.- proaspat, plin de viata, zambitor, imbracat sport, cu acelasi parfum ametitor. Isi ia o cafea si incepe sa ne povesteasca despre orasul inimii sale – Quito, orasul cu istorie lunga si tumultoasa, ce incepe cu zeci de mii de ani in urma.

Quito, orasul cu istorie lunga si tumultoasa

Primul oras care face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO datorita centrului sau istoric spectaculos, ce se intinde peste mai mult de 320 de hectare(!) – fiind de altfel si cel mai mare centru istoric din America de Sud.
Asezat la o altitudine de 2850 de metri, la poalele vulcanului Pichincha, este singura capitala amenintata de un vulcan activ. Dar F. ne spune ca nu este preocupat de asta absolut deloc! Quito este a doua capitala din lume ca altitudine, dupa La Paz, capitala Boliviei. In partea sa nordica se afla centrul istoric, reprezentativ pentru arta coloniala hispanica, cu ale sale 40 de biserici si capele, 16 manastiri, 17 piete si 12 muzee–ne specifica F. cu o precizie impresionanta – o mostenire culturala de o bogatie greu de egalat. Vechiul Quito a fost distrus din temelii dupa cucerirea Imperiului Inca si reconstruit de catre conquistadori in 1534. Este un miracol cum marea majoritate a cladirilor au rezistat incercarilor naturii si pagubelor provocate de Om- dupa cum este specificat si in declaratia UNESCO, in care citim: Quito formeaza un asnamblu armonios sui generis, in care actiunile omului si ale naturii conlucreaza pentru a crea o capodopera unica si care le depaseste cu mult pe celelelate ce ii seamana. Autoritatile din Quito au restabilit in timp eleganta, maretia si mostenirea vechiului oras. Cladiri restaurate, noi muzee inaugurate, centre culturale deschise, hoteluri, restaurante, cafenele deschise, siguranta publica imbunatatita, traficul reglementat-toate desfasurate cu asiduitate in ultimii ani- au facut ca inima orasului sa bata acum in ritm regulat, cu vigoare, viata, si mandrie, iar inima locuitorilor odata cu ea. Ochii lui F. stralucesc de bucuria de a locui intr-un oras atat de special. Ne spune ca Quito este poate cea mai de pret bijuterie in coroana Ecuadorului, o bijuterie mai stralucitoare astazi decat oricand.
Il intreb ce vom gasi in sudul orasului – O arhitectura moderna si strazi largi intesate de restaurante, cluburi de noapte si cafenele….- imi raspunde scurt si se opreste pentru cateva clipe. Surade. Victor imi explica ca F. si grupul sau de prieteni, respectiv prietene, sunt obisnuiti al acestei zone, zona pe care o cunoaste ca in palme si unde este, la randul sau, cunoscut. Ca de obicei, discutia ajunge inevitabil, de la istorie la sexul frumos. Zambesc. Victor imi spune incantat ca prietenele lui F. sunt toate deosebit de frumoase- foarte multe dintre ele si datorita numeroaselor operatii estetice, o adevarata industrie intr-o tara unde fiecare adolescenta isi doreste sa ajunga Miss Univers.
Ecuadorul este un jucator international foarte cunoscut pe aceasta piata a chirurgiei plastice, imediat dupa Columbia, pentru servicii de foarte buna calitate, la un pret rezonabil. F. se uita intr-adevar intrigat la mine cand ii spun ca nu sunt adepta interventiilor de genul acesta si ca prefer sa imi hranesc si infrumusetez spiritul in loc sa imi maresc buzele, sanii sau posteriorul in mod artificial. Ma priveste ca pe un specimen bizar, priveste apoi oarecum cu tristete in alta directie si recunoaste ca ar prefera ca multe din compatrioatele sale sa fie macar la fel de obsedate de cultura si de frumusetea interioara, precum sunt de felul in care arata. Aveam sa aflu ca fosta sa prietena fusese Miss Guayaquil si era o femeie de o frumusete iesita din comun, insa F. se plangea adesea, cu multa tristete, de superficilitatea ei.
Revenim insa la discutia noastra despre Quito si incercam sa schitam un program care sa ne permita sa facem cat mai multe lucruri inainte de apleca inspre Padurea Amazoniana. Nu prea aveam timp. Abia astept sa explorez strazile, pietele, bisericile, manastirile, muzeele, magazinele si sa ma pierd in forfota unuia dintre cele mai mari centre istorice din America de Sud. Trebuia sa vad si cel mai mare parc din America de Sud- parcul Metropolitan, cu padurile sale de eucalipt, cu locurile sale romantice pentru picnic si cu superbele sale sculpturi. Sunt prea lenesa sa fac jogging, dar imi imaginez ca ar fi locul ideal pentru asta…

Iesim, in sfarsit.

As putea zbura de entuziasm. Vizitam pentru inceput turnurile Basilicii del Voto Nacional, cu o vedere superba asupra strazilor de la picioarele sale- din nou o priveliste ce te lasa fara cuvinte! De acolo, ne indreptam incet catre Plaza Grande, inima orasului si cea mai importanta piata a sa.














Ma indragostesc de o magnolie inflorita din mijlocul pietei. Ma lipesc de ea, sorbindu-i cu pofta parfumul si privesc in jur , asezand bine in suflet tot ceea ce vad. Cunoscuta si sub numele de Piata Independentei, este un loc cu o incarcatura istorica speciala si cu o importanta deosebita pentru oras. Un loc de intalnire a legendelor, secretelor si al traditiilor si un martor mut al celor mai importante evenimente din istoria tarii. E inconjurata de cei patru stalpi ai societatii, ne explica zambind F.: Catedrala, Palatul Prezidential, Palatul Arhiepiscopului si Primaria. Iar in centru troneaza Monumentul Independentei, inaugurat la 10 August 1909, la 100 de ani de la Declararea Independentei Ecuadorului. Privindu-l cu atentie vei vedea un Leu pe moarte – reprezentand trupele Spaniole infrante, un Condor – simbol al natiunilor Andine, eliberandu-se din lanturile opresiunii si sus, zeita Libertas – reprezentand Libertatea, cu o torta arzand in maini. Un monument de o forta coplesitoare! Ma suprinde placut si simplitatea Palatului Prezidential, resedinta departamentului de Stat si a Presedintelui Tarii. Si, in plus, te poti apropia atat de tare de el – este bine pazit, desigur- dar lipseste acea senzatie de intangibil, de distanta si de grandios pe care am avut-o privind orice alt Palat Prezidential.
Victor face fotografii necontenit. Poarta o sapca tipica de turist american, alearga de colo colo cu aparatul sau cu obiective super performante, e atat de incantat sa revada orasul acesta pe care il iubeste! F. paseste usor, sigur pe el, vorbind calm, incet. Se ironizeaza unul pe celalat cu afectiunea unei prietenii vechi de peste 20 de ani. Ne continuam razand explorarea pe Garcia Moreno, inspre Compania de Jesus Christ, unul dintre cele mai elocvente exemple ale artei baroce din America Latina. In apropiere, Piata Santo Domingo, construita din secolul 16. F. imi arata in centrul pietei o statuie reprezentand un barbat ce isi indreapta aratatorul catre Vulcanul Pichincha- este Maresalul Antonio de Sucre si isi indreapata degetul inspre vulcan pentru a ne arata tutoror locul unde a condus armatele sale spre victorie. In aceeasi piata, F. imi arata si rezidenta Santa Elena, una dintre caldirile sale preferate, pe a carei usa vedem imaginea sfintei, precum si o cruce de piatra pe care scrie “Salva Crucem liber esto Salva Crucem libertatem et gloriam consequuto” – “Prin cruce se mantuieste si se elibereaza, prin cruce se castiga libertatea si gloria.“




Ne indreptam spre intinderea pietruita – pavata cu piatra vulcanica, plina de forta si de istorie – a Pietii San Francisco, una dintre cele mai mari piete din Quito, in care admiram biserica si manastirea San Francisco, unele dintre cele mai cunoscute complexe arhitecturale din America de Sud. F. imi povesteste ca aceasta piata a fost la origine o piata pre-columbiana unde oameni din fiecare colt al Coastei Pacificului, al Anzilor si al Bazinului Amazonului veneau sa isi vanda produsele. Temple mari Incase si palate au fost de asemenea construite aici. Insa constructia Pietei asa cum o vedem astazi a inceput in 1550, la 16 ani dupa ce spaniolii au inceput sa construiasca Quito-ul lor.



Inchid ochii si incerc sa imi imaginez cum arata Piata cu sute de ani in urma. Se uita la mine si spune surazand, ghicindu-mi gandurile
- Da, si eu incerc de fiecare data sa ma intorc in timp. Am reusit de cateva ori. Cat de diferite erau aerul, mirosurile, oamenii….Mi-ar placea sa fi trait atunci!
- Si mie! ii raspund, mirata ca amandurora ne plac intoarcerile imaginare in timp. Si, mai ales, uimita ca amandoi am observat ca mirosurile erau atat de diferite cu sute de ani in urma- e adevarat ca si eu imi imaginez un aer de o cu totul alta consistenta si o alta puritate in acele vremuri. Inchid ochii si parca simt un miros patrunzator de cardamom, de scortisoara si de vanilie. Iar cerul are alta culoare, e de un albastru aproape electric, cu apusuri de un portocaliu fosforescent, cu nori pufosi sureali si cu curcubee intens colorate. Deschid repede ochii si revin la realitate.
Zambim amandoi, ma ia de mana pentru cateva clipe si imi spune:
-Vino cu mine, o sa iti arat acum un loc care sigur o sa iti placa…
Ducandu-ne prin Piata San Marcos si povestindu-ne ca este una dintre pietele cele mai enigmatice si mai linistite piete ale orasului- una dintre preferatele lui!- ma duce la Strada Celor Sapte Cruci. Ii spun ca Sapte este numarul meu si imi spune zambind.
-Stiam, e si al meu!

Dealul Inimii

Ne spune apoi cu un aer misterios si sobru ca aceasta strada, de-a lungul careia sunt astazi construite sapte biserici coloniale, a fost candva o antica poteca a localnicilor care lega Dealul Sacru numit acum Panecillo de dealul San Juan, unde se spune ca exista un templu de adorare a Lunii. Ochii ii stralucesc cand ne arata dealul El Panecillo, dealul pe care se afla o uriasa statuie a Fecioarei Maria, protectoarea Republicii Ecuador.
Se spune ca numele original nu a fost Panecillo, ci Shungaloma, care in limba Quechua inseamna Dealul Inimii, iar cercetatorii au descoperit ca pe el se afla un templu dedicat Zeului Soare. In 1976 a fost inaltat Monumentul dedicat Fecioarei din Quito, ce vegheaza asupra intregului oras. Fecioara Inaripata are 45 de metri inaltime, e compusa din sapte (!) mii de piese si e considerata una dintre cele mai mari structuri de aluminiu din lume. F. ne spune incantat ca trebuie sa urcam intr-o zi la Fecioara si sa privim orasul intins sub aripile Ei
- E cea mai frumoasa priveliste din lume! exclama plin de entuziasm.
Priviti-o! Imbracata in Soare, cu Luna sub picioare, purtand o Coroana cu 12 stele- reprezentand cei 12 apostoli si cele 12 luni ale anului, calcand pe sarpele cu fata de dragon – simolizand Raul, doar marul ii mai lipseste- si purtand aripi de inger. Iat-o! Ea are grija de noi! Ea ne salveaza de Rau!
Ramane cu privirea pierduta in zare, pierdut in contemplatie mistica. Ii multumesc Domnului ca mi s-a daruit bucuria de a pasi in astfel de locuri si de a vedea asemenea minunatii. Victor mai face entuziasmat o suta de fotografii. Pe minut. Dintr-o data, realizam toti trei ca ne e foame. Ne indreptam incet, printre galerii, magazine de lumanari, magazine de palarii, magazine de produse traditionale, multe cafenele si multi oameni surazatori spre masina si apoi spre dealurile Itchimbia, locul ideal pentru a admira apusul de soare.
F. ne arata cu mana si „El Teleferico” , telefericul care urca pe Cruz Loma, versantul estic al vulcanului Pichincha. Ne spune ca e ideal sa mergem dimineata, la prima ora, cand cerul este cel mai limpede si privelistea asupra Anzilor este absolut de vis. Nu ar fi rau sa ne incepem ziua maine luandu-ne cafeaua la 4,100 metri altitudine, cu lumea la picioarele noastre.
Pentru moment ne multumim cu o altitudine ceva mai mica si mergem la un restaurant numit El Rincon de Cantuna. Sunt coplesita de frumusetea tuturor lucurilor pe care le-am vazut. In plus, aerul tare ma oboseste, intr-adevar. Avea dreptate F.: este nevoie de o perioada de acomodare cu altitudinea. Atat de bine imi prind aceasta mica pauza, cafeaua tare si doza obisnuita de nicotina. Vreau doar sa tac, pur si simplu, sa las sa se aseze tot frumosul pe care l-am vazut. Muzica veche ecuadoriana, o vedere superba asupra orasului si miros imbietor de mancare. Baietii ma rasfata, se tachineaza incontinuu si isi reamintesc diverse povesti din timpul Universitatii. Rad amandoi cu pofta. La mesele vecine familii de ecuadorieni cu copii, cupluri de tineri, turisti cu ochii stralucitori, incarcati de energia orasului. O dupa-amiaza obisnuita in Quito!
Dupa o masa copioasa, in timp ce ne savuram cafeaua, il intreb pe F. despre o biserica ce se vedea in zare, cu un ceas urias in turn. Cand ii vad zambetul usor poznas, stiu deja ca urmeaza o poveste ce o sa imi placa.
- Stii, o parte importanta din farmecul orasului meu consta intr-o adevarata tapiterie de legende ce s-a tesut de-a lungul secolelor. Legende inca vii in memoria locuitorilor de azi si pe care le gasesti impletite in arhitectura orasului, tesute indestructibil in piatra de pavaj ce sopteste sub pasii tai, incolacite in jurul usilor, atarnand de tavanul coridoarelor intunecate si, mai ales, intiparite cu litere de aur in inimile celor ce au crescut cu ele, auzindu-le seara in fata focului, povestite de catre parinti, bunici sau chiar strabunici. Aceste legende au sadit in sufletele noastre un sentiment magic, o senzatie sureala ca totul este posibil aici, la poalele marelui vulcan. In legende se ascunde cel mai bine unicitatea, traditia si magia acestui oras. Ascultandu-le, vei simti ca treci pragul unei lumi la care inainte priveai doar pe gaura cheii.
- Si, ne vei ajuta sa trecem pragul? se auzi intrebarea mea timida
- Aceste legende nu trebuie povestite oricui, ci doar celor care sunt pregatiti sa le auda.
- Macar una?
- O sa v-o povestesc pe cea legata de biserica despre care m-ai intrebat.

Ceferino, baiatul care dadea ora exacta in capitala Republicii

Se spune ca intr-o zi de Septembrie in 1810, o femeie sarmana, vaduva a unui erou luptator in razboiul de independenta, a trecut pragul manastirii purtand in brate un copilas zdrentuit. Femeia a lasat copilul surdo-mut in grija celor de la manastire, sub protectia Fecioarei Maria.

Baiatul se numea Ceferino si avea sa devina cel care va trage clopotele manastirii toata viata sa, inca din anii fragezi ai copilariei. Desi surd, avea sa traga cele sapte clopote ale manastrii, cu diferitele lor tonalitati si notele lor specifice, intr-un mod atat de armonios, incat in scurt timp avea sa devina celebru in tot orasul si chiar mai departe- bataiele clopotelor ajungand pana departe, in indepartatul Quinche. In 1820 a fost inaugurat si marele ceas pe care il vedeti- de dimensiuni egale cu cel de la Catedrala Sf. Paul din Londra- iar Ceferino i-a devenit, inca de la inceput, alter-ego, cunoscandu-i toate secretele, toate mecanismele, toate detaliile, vorbindu-i, spunandu-i glume – intr-un limbaj numai de el inteles, mustrandu-l cand nu mergea sau rasplatindu-l pentru buna purtare – sau, ma rog, buna functionare in cazul acesta. Ceferino era cel care dadea ora exacta in capitala Republicii, cel care anunta trecerea fiecarui sfert si fiecarei jumatati de ora, iar noaptea stralucirea ceasului lumina intreaga piata si orasul, precum un far. Si toti locuitorii orasului stiau ca in spatele ceasului se afla Ceferino, baiatul de care se simteau atat de legati. Baiatul surd si mut, care incepusa insa sa auda si sa vorbeasca prin intermediul Ceasului, imprietenindu-se cu intreaga lume. Ceasul dadea viata intregului oras- odata, cand s-a oprit pentru scruat vreme din cauza unei defectiuni, intreg orasul a fost paralizat si trist. Deja, Ceferino nu-si mai apartinea. I se daruise in intregime ceasului si, prin el, intregului oras. Nu exista nici macar un locuitor care sa nu-l cunoasca. Cu atat mai mult cu cat se pare ca Diavolul il urmarea constant pe baiat, vanandu-l si facand tot ce ii statea in putinta pentru a-l opri sa isi duca la indeplinire indatoririle. Il ispitea si il incerca continuu, sperand sa il faca sa isi piarda credinta. Insa Ceferino se apara cu toate puterile sale si nu isi pierdea nici un strop din credinta, nici atunci cand Diavolul ii incurca toate drumurile, nici atunci cand nu il lasa sa urce sau sa coboare din turn, nici atunci cand nascocea tot felul de incercari menite a-l descuraja. Baiatul triumfa de fiecare data, salvat fiind de rugaciune si de lotiunile miraculoase pe care i le pregatea Friar Ambrosio. Suferea eroic fiecare incercare, cu resemnare si o determinare de neclintit spre a isi indeplini toate obligatiile. Turnul bisericii fusese reconstruit recent si nu fusese binecuvant, asa incat Diavolul pusese stapanire pe el, iar Ceferino era singurul care indraznea sa i se opuna, inaltandu-se cu indrazneala spre cloptele si ceasul care fusesera sfintite. Asa incat, intre cei doi se declansase o lupta pe viata si pe moarte. Din cate stiu eu, Diavolul nu a reusit niciodata sa il rapuna pe baiatul surdo-mut, care desi ajunsese batran, inca mai tragea cu religiozitate clopotele biserici, – ajungand in cele din urma sa moara de moarte buna. De fiecare data cand privesc turnul bisericii si ceasul, zambesc cu drag gandindu-ma la baiatul amarat care ne-a dat tuturor un exemplu de lupta cu slabiciunile noastre si cu incercarile soartei. Si cand trec pe langa ele, il salut in gand pe bietul Ceferino, care ar trebui sa ne fie un model de conduita, reper de comportament si caruia ar trebui sa ii multumim de fiecare data ca ne-a aratat cata importanta poate avea existenta noastra pe pamant, oricat de neinsemnata ne-ar fi in aparenta contributia.
Victor si cu mine ascultam fara sa respiram povestea bietului surdo-mut, imaginandu-ne luptele lui neincetate cu Diavolul. F. termina de povestit si ramase privind in gol la turnul bisericii si la ceasul ce marca implacabil trecerea timpului. Dadui sa imi aprind o tigara, dar, amintindu-mi de luptele lui Ceferino cu ispitele si incercarile Diavolului, am renuntat.
- Mai spune-ne una, te rog, sunt atat de frumoase!
- Da, ar mai merge una! Noroc cu Sasha, mie nu ai putut sa imi spui nici una de cat timp vin aici…spuse Victor
- Da, noi avem de obicei alte subiecte de discutiei si nu ma poti acuza doar pe mine pentru asta- spuse F. cu un zambet ironic in coltul gurii- Va mai spun una, preferata mea.

Si asa s-a nascut Quito!

Este legenda Pasarii Colibri, pasarea Ecuadorului- in tara meaveti gasi cele mai multe pasari colibri din intreaga lume- peste 163 de specii diferite.
- Ah, pasarea Colibri, cea mai mica pasare din lume- interveni Victor. Sunt cele care se pot deplasa in zbor in toate directiile, inainte, inapoi, stanga, dreapta, in zig-zag si bat extrem de rapid din aripi…
- Da, pana la 100 de batai din aripi pe secunda pentru pasarile mai mici, confirma F.
- Un zbor vibrat care le ajuta sa se deplaseze cu o viteza incredibila si in acelasi timp sa isi poata schimba brusc directia de zbor, sau chiar sa stea pe loc ca un elicopter. Se spune ca micuta pasare colibri este mai iute decat un avion de vanatoare si poate zbura chiar mai repede decat o nava spatiala. Sunt unele specii care migreaza, si atunci zboara fara oprire pe suprafete foarte mari, uneori chiar de 3 000 km. Se hranesc preponderent cu nectar, pe care il „beau” din flori, iar limba unei pasari iese din plisc de 200 de ori intr-un minut. O pasare mananca,pe zi, hrana care cantareste de doua ori cat propria greutate. Vechii amerindieni credeau ca micuta pasare are calitati magice, ei ii adunau penele cu grija si le pretuiau ca avand vibratia iubirii. Indienii erau convinsi ca nu ramane niciodata in locuri in care apare uratenia sau rautatea. De altfel, pasarea colibri moare repede daca este prinsa, inchisa in colivie sau agresata- ne povesti in continuare Victor. Le-am studiat foarte mult, incercand de multe ori sa le surprind cu camera foto. O adevarata provocare! In cele mai interesante fotografii corpul pasarii se vede clar, iar aripile raman parca „intepenite” in aer . Ah, si stiti ca inima unei pasari colibri bate de 1.200 de ori pe minut?
- Incredibil! Pasarile acelea micute, cu penajul viu colorat…exclamai uimita sa aflu de cate minuni erau in stare.
- Da, incredibil, nu-i asa? Continua F. Ei bine, se spune ca insusi Pachacamac, Zeul tuturor si fiecarui lucru, isi cauta un loc de viata, un loc in care in Sfarsit sa fie gasit chiar Inceputul, in care sa fie El centrul a toate si al fiecarui lucru, unde dorinta Sa sa fie eterna precum viata pe care avea de gand sa o imprastie. Si l-a gasit. L-a gasit acolo, chiar acolo unde razele aurii si portocalii cad perpendicular precum o cascada de foc, ce, fara sa arda, imbratiseaza Totul si unde marea de oxigen albastru trezeste in fiecare zi creatiile sale, invaluind totul in vise de rauri, vulcani si hamacuri de iarba proaspata. Dar uitase ceva. Un mesager credincios, capabil sa poarte praful creatiei vietii, o entitate a vietii care sa nu se erodeze ca stanca, sa nu se dilueze ca apa, sau sa se disperseze ca aerul. O fiinta care sa ii duca mesajul, mesajul Vietii, in toate erele si pentru eternitate, care sa transmita fiilor si fiilor fiilor lor mostenirea dorintei Sale, sa poata zbura aproape de cer si de pamant, sa fie placuta ochilor, blanda, atat de rapida incat sa nu aiba distante sau locuri interzise, sa nu stie de violenta, ci doar de iubire si sa se poata hrani din nectarul creatiei Sale, din aceeasi esenta cu tot ceea ce El a creat. Si atunci a rostit Quimi si a aparut mesagerul, caruia i-a spus sa mearga sa intemeieze Quito-ului, la Mijlocul pamantului, unde auriul soarelui curge in cascada, unde cerul este albastru intens, unde luna straluceste alba langa stele, unde omul va fi aproape de Zeu si aproape de cer. Si va duce cu el steaua cu opt colturi, ca si simbol ce indica locurile sacre si va darui omului cunoasterea si scripturile si va sta printre ei pentru a ii pastra Dorinta vie pentru totdeauna. Si asa s-a nascut Quito! Si de atunci, zeul a vazut oameni ridicandu-i temple, oferindu-i sacrificii, daramand imperii, subjugand, i-a auzit plangand si razand, de la soare la soare,de la luna la luna, ridicand orase, schimbandu-si hainele, transformandu-si limba, schimbandu-si mancarea, le-a vazut razboaiele si nasterile, crizele si timpurile de prosperitate, mamele si copiii… si inca ii vede….intre tunuri si automobile, intre celulare si scoli, intre clopotnite si stalpi de iluminat, sub acelasi cer de un albastru intens, sub aceeasi cascada de raze de-un portocaliu auriu, invaluiti in aceleasi vise de rauri, vulcani, oglinzi de ape si hamacuri de iarba proaspata. Ii vede pe toti cei ce traiesc bucurandu-se de darul Sau, si in tot acest timp, isi vede mesagerul zburand prin gradinile lor, printre florile lor, ii vede stabiliti acolo in mijlocul lumii, ascultand istoria Sa, a Totului si a Tuturor….

Quito – capitala a trandafirilor….


La despartire, coborand din masina ma indrept spre F. pentru a imi lua La Revedere- imi spuse sa astept o clipa si se indrepta spre protbagajul masinii.


Se intoarse intr-o secunda, tinand ceva ascuns la spate.
-Printre alte lucruri minunate, in Quito vei gasi si cei mai minunati trandafiri din lume. Un sfert din productia anuala sunt pentru o singura zi – St Valentine s Day. Pentru mine e ziua Iubirii in fiecare zi! imi spuse intinzandu-mi un trandafir superb, inalt de aproape 1 m. Aflu ca fusese inalt de aproape doi metri, dar pentru ca nu incapea in masina, fusese scurtat. Mirosul ametitor si atat de diferit, culoarea purpurie, petalele mari, multe si atat de matasoase, gestul atat de curtenitor, ma facura sa rosesc si sa constat ca incepuse sa imi placa din ce in ce mai mult Quito, orasul de la Mijlocul Lumii, unde in Sfarsit gasesti Inceputul, unde razele aurii si portocalii cad perpendicular ca o cascada de foc, ce, fara a arde, imbratiseaza Totul, unde marea de oxigen albastru trezeste in fiecare zi creatia divina, invelind totul in vise de rauri, vulcani si hamacuri de iarba proaspata….
Ajunsa in camera, in mijlocul mesei din living trona o orhidee uriasa. Alaturi, o scrisoare ce imprastia acelasi parfum puternic – de mosc. Un scris hotarat, aplecat romantic spre dreapta….


Quito – Capitala Lumii Orhideelor


In orasul meu si in imprejurimile sale vei gasi mai multe orhidee decat in toata America de Nord- mai mult de 450 de specii….


Tara mea are 4300 de specii de orhidee si cam fiecare a patra specie din diversele tipuri de plante ( peste 17,000) este o orhidee….
Se spune ca Orchis, fiul unei nimfe si a unui satir a venit la un festival de al lui Dionysos, ce avea loc in padure. A baut prea mult si, indragostit, a incercat sa violeze o preoteasa de-a lui Dionysos. Pentu aceasta insulta, a fost sfasiat de bacanale. Tatal sau s-a rugat sa fie readus la viata, insa zeii s-au hotarat sa il transforme intr-o floare. O floare ce avea sa se numeasca Orchis, Satyrion ( Satyrion Feminina) si avea sa aminteasac tuturor ca prea multa indrazneala in iubire te poate face sa mori. Dar nu merita oare? Cand, iata!, poti renaste intr-o floare atat de frumoasa…

P.S. Nu-i asa ca iti place din ce in ce mai mult Quito, orasul de la mijlocul lumii, unde in Sfarsit nu gasesti altceva decat chiar Inceputul?
Pe maine,
F.