Alexandra Svet
www.alexandrasvet.ro

Consilier de imagine
PR Manager Q magazine














Astazi am aflat ca cea mai inalta sculptura in piatra din Europa se afla in… Romania!
Desi mai mare cu opt metri decat monumentul lui Hristos din Rio de Janeiro, statuia ce il reprezinta pe Decebal, ultimul rege al Daciei, le este inca necunoscuta multor romani. Mai mare decat legendarul Colos din Rhodos cu 10 metri si mai mica decat celebra Statuie a Libertatii cu doar sase metri, impresionanta statuie ne vegheaza de la inaltimea de 55 de metri, de pe malul stang al Dunarii, in zona Cazanelor Mici, nu intamplator acolo unde adancimea fluviului este cea mai mare,120 metri, si unde se spune ca Dunarea clocoteste ca in nici o alta parte.
Inaltime, profunzime, clocot, grandoare istorica….in totala si nedreapta izolare.


Fara sa se stie prea multe despre ea, fara prea multa promovare, fara o bancuta de lemn in apropiere…maretie in cvasi-anonimat! M-a durut sufletul imaginandu-mi cum ar putea fi apreciat un asemenea obiectiv in oricare alta parte a lumii…
Statuia reprezinta visul implinit al domnului Iosif Constantin Dragan, vis devenit realitate dupa zece ani de munca asidua a unei echipe de 12 oameni – care de multe ori a sfidat imposibilul – si in urma unei investitii considerabile.
Ani intregi de munca ingreunata de inaltime, de caldura, de vipere, intr-un loc in care se poate ajunge doar cu barca- nu s-au putut folosi nici un fel de utilaje, toate instrumentele de lucru fiind transportate cu barca şi cu saci de 40-50 de kilograme în spinare.
Toate acestea pentru ca intr-o zi chipul lui Decebal sa poata privi inscriptia de pe placa memoriala antica aflata pe malul sarbesc, “Tabula Traiana” …
Si pentru ca noi, privindu-l, sa ne amintim cine suntem.

Imi vine in minte indemnul Lui Decebal, imaginat de Cosbuc…
“Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flacau ori mos îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu sa mori
Ori câine-nlantuit.”

Decebal catre popor
de George Cosbuc

Viata asta-i bun pierdut
Când n-o traiesti cum ai fi vrut!
Si-acum ar vrea un neam calau
S-arunce jug în gâtul tau:
E rau destul ca ne-am nascut,
Mai vrem si-al doilea rau?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flacau ori mos îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu sa mori
Ori câine-nlantuit.

Cei ce se lupta murmurând,
De s-ar lupta si-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orisicare las fugar!
Murmurul, azi si orisicând,
E plânset în zadar!

Iar a tacea si lasii stiu!
Toti mortii tac! Dar cine-i viu
Sa râda! Bunii râd si cad!
Sa râdem, dar, viteaz rasad,
Sa fie-un hohotit si-un chiu
Din ceruri pâna-n iad!

De-ar curge sângele pârau,
Nebiruit e bratul tau
Când mortii-n fata nu tresari!
Si însuti tie-un zeu îti pari
Când râzi de ce se tem mai rau
Dusmanii tai cei tari.

Ei sunt romani! Si ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Si nu le-am da nici lor pamânt
Caci ei au cerul lor!

Si-acum, barbati, un fier si-un scut!
E rau destul ca ne-am nascut:
Dar cui i-e frica de razboi
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzator vândut
Sa iasa dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi bratele jurând le-ati pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Si-n zei! Dar va gânditi, eroi,
Ca zeii sunt departe, sus,
Dusmanii langa noi!