Alexandra Svet: In Cuba oamenii canta si zambesc tot timpul. Intra in transa atunci cand danseaza. Se tem de ploaie. Tipa de bucurie si aplauda cand se intrerupe curentul. Cerul plange cu nori imensi de bucurie la apus, in culori ce miros a paradis. Che Guevarra, Viva la Revolucion pe toate gardurile, Fidel Castro. Rom, Mojito si Daiquiri. Habanas cu cognac. Salsa pana la epuizare. Pofta de viata. Urma pasilor lui Hemingway oriunde intorci privirea. Apa ireal de albastra. Nisip uluitor de alb. Saracie. Cabaret. Besame Mucho la hotel Nacional. Reggaeton live. Nostalgia anilor de glorie. Masini din alta epoca.

Havana. Alt timp. Alt spatiu. Alt film

Am plecat spre Havana cu inima rupta, vrand doar sa uit, sa las totul in urma. Dezamagita si de oameni , si de iubire si de viitorul ce se contura incert intr-o tara de care ma simteam prea putin legata si in care nimic nu parea sigur. Visam sa incep acolo o noua viata. Cuba, cu aerul ei salbatic, misterios, cu tot glamour-ul apus, cu amintirea curajului lui Che, cu vibratia salsei si cu pofta de viata a localnicilor– ma atragea ca un magnet. Era o chemare misteriosa pe care trebuia sa o deslusesc. Imediat. Imi imaginam businessurile pe care aveam sa le dezvolt, in spiritul schimbarilor si oportunitatilor pe care le aduce cu sine orice schimbare de regim …si o astfel de schimbarea parea iminenta acolo. Vroiam sa fiu acolo cand se intampla. Mereu am regretat ca eram prea mica atunci cand in Romania oamenii cu initiativa gaseau atatea posibilitati de a crea un business, existand cerere pentru absolut orice. Ei bine, aveam sa faca asta in Cuba… imobiliare, turism, relocari, publicitate…cate idei, in cate ipostaze ma vedeam in visul meu…Sasha, “our girl in Havana”. The go-to person. Un viitor plin de provocari era la picioarele mele. In Cuba.

O seara de iulie. Imi imbratisez mama, cu strangere de inima la gandul ca nu am sa o mai revad curand. Imi iau la revedere de la Romania, cu determinare. Aveam sa mai revin? Cand oare? Nu ma gandesc prea mult. Nu conteaza. Imi doresc sa plec. De-ar sti taximetristul ce e in sufletul meu… In IPod rasuna I wish I didn t miss you anymore si parca aud vocea celui iubit, ce arde pentru arta, nu vrea decat sa i se daruiasca total, nemaivand loc pentru mine…si cum as putea cere eu mai mult? As putea eu vreodata sa ii dau eu ce primeste de la sute de mii de oameni? As putea sa iau eu de la el ceea ce asteapta atatia oameni? As putea compara ce traim noi cu extazul continuu pe care i-l ofera arta lui? Inghit in sec a neputinta. Ma scutur de gandurile ce imi infig cutite prin inima.
In minte imi rasuna versurile lui Jose Marti, din finalul The Lost City- ….
Yo soy un hombre sincero / de donde crece la palma / y antes de morirme quiero / echar mis versos del alma. Yo vengo de todas partes,/ y hacia todas partes voy / arte soy entre las artes / en los montes, monte soy. Todo es hermoso y constante,/ Todo es música y razón, / Y todo, como el diamante,/Antes que luz es carbón. / Con los pobres de la tierra, / quiero yo mi suerte echar, / el arroyo de la sierra, / me complace más que el marn / Yo quiero, cuando me muera, / Sin patria, pero sin amo, / Tener en mi losa un ramo / De flores,—¡y una bandera!
Cultivo una rosa blanca, / en julio como en enero, / para el amigo sincero / que me da su mano franca. Y para el cruel que me arranca / el corazón con que vivo, / cardo ni ortiga cultivo: / cultivo la rosa blanca.
( Sunt un om sincer, din locul unde cresc palmierii si inainte sa mor vreau sa imi scot versurile din suflet.
Vin din toate partile si de nicaieri, sunt arta intre arte, si munte intre munti.
Totul este frumos si constant, totul e muzica si ratiune si totul, precum diamantul, e carbune inainte de a fi lumina.
Cu saracii pamantului vreau sa imi impart soarta, paraiasul de munte ma face mai fericit decat marea.
Si vreau ca atunci cand voi muri, fara patria, dar fara stapan, sa am pe mormant un buchet de flori – si un steag!
Cultiv un trandafir alb, in iulie si in ianuriie, pentru prietenul sincer care imi intinde mana deschis. Si pentru cel crud, care imi smulge inima din piept, nu cultiv nici ciulinul, nici urzica. Cultiv trandafirul alb!)

La fel vreau sa plec si eu, sa imi gasesc alinare alaturi de ei , alaturi de saracii lumii… sa scot odata toate versurile astea nebune ce imi tulbura sufletul…sa gasesc drumul ce duce spre lumina…La fel ma simt si eu, fara patrie, dar fara stapan, cu nimic altceva la mine in afara unui trandafir alb in inima ….
Nici nu stiu daca sufar din cauza iubirii neimplinite sau din cauza ca mi-as dori sa fac si eu ceea ce fac cu tot atata pasiune cu care face El….Nu mi-am gasit inca talentul, nu mi-am gasit inca pasiunea, nu mi-am gasit visul pentru care sa pot munci ore in sir fara sa ma simt obosita, care sa imi faca ochii sa straluceasca si sufletul sa vibreze. ..Nici nu stiu ce ma face sa sufar mai mult… iubirea neimplinita, visul negasit sau tara care ma doare in fiecare clipa. Probabil toate. Asa ca plec. Fug catre o lumea mai buna. Voi pleca in calatoria catre visul meu, oricare ar fi acela. Am un look nou, un parfum nou, un nume nou, ard tot ce e in urma mea si ma voi reinventa din cenusa. Altundeva. Peste un an, sau doi, poate mai devreme, sau poate mai tarziu si ochii mei vor arde precum cei ai barbatului iubit. Nu ma voi multumi cu o viata traita la jumatate!


Paris. Devine real.

Chiar ma imbarc spre Havana. Chiar voi incepe o viata noua. Desi sunt singura, nu am emotii. Nu am regrete. Nu am temeri. Abia astept sa ajung acolo. Vreau sa fug. Am nevoie de un nou inceput, intr-o tara noua, cu oameni noi…. Si oricum, nu sunt chiar singura, ma asteapta acolo un prieten, Toby, regizorul- e deja acolo de o luna, pregateste un nou spectacol gen Buena Vista. Havana e resedinta lui de vara. E adevarat ca e artist, ca e distrat, ca e unreliable..si nici macar nu are telefon, desi suntem in 2007 . Va veni oare sa ma ia de la aeroport? Nu-mi pasa. Ma descurc eu. Am inima franta acum. Ce poate fi mai rau decat asta? Nimic nu ma sperie. Arunc o privire pe ghidul consistent al Havanei, restaurante, cafenele, ce sa faci, ce sa nu faci. Mi l-a trimis celalalt Toby, englezul care locuieste acolo deja de 4 ani si face ceea ce imi doresc sa fac si eu in viitor- imobiliare si turism pentru turistii straini. As putea lucra cu el pentru inceput. O sa vina si Diana peste o saptamana….Nu am motive sa imi fac griji. Vezi, Sasha, nu esti chiar singura?! spune o voce in mintea mea…NU stiu de ce toata lumea considera ca e ciudat pentru o fata singura sa calatoreasca singura in Cuba, nu ma simt deloc incomfortabil. Din contra, sunt fericita. E un moment atat de important pentru mine, incep o noua viata, oricine altcineva langa mine in momentele astea ar fura din solemnitatea momentului, ar vulgariza insemnatatea lui,….s-ar transforma totul intr-o calatorie normala. Si e mult mai mult decat atata. Nu, doar singura pot trece acest Rubicon… catre visul ce ma asteapta dincolo de ocean!


10 zile mai tarziu.

Zbor spre Mexic, destinatia Miami. Nu a fost sa fie Havana! Nu ma vad traind acolo, businessurile pe care mi le-am imaginat sunt greu de pus in practica, visele au fost departe de realitate. Raman cu usurarea pe care ti-o da o optiune eliminata definitiv, traiesc linistea pe care o ai cand eliberezi un vis ce te bantuia de ceva vreme – chiar daca nu a iesit cum iti promitea, esti bucuros totusi ca l-ai scos din colivia sufletului si nu-ti mai tulbura linistea noptilor cu cantecele lui ametitoare, ce iti promit fericiri nenumite.
Imi cumpar o sapca Che Guevarra si zambesc cu drag. Imi raman amintiri, pesaje si oameni adanc intipariti in suflet . ..

…Inchid ochii si revad caldura si dragul din zambetul lui Toby, ciufulit, micut de statura, agitat si cu privirea inocenta- nu numai ca a venit sa ma ia, dar mi-a organizat servicii de primire VIP….Havana m-a primit in glorie, ca pe un oaspete de seama…
…retraiesc prima seara pe terasa Hotelului Nacional, cu un Mojito cu gust senzational si trupa de cubanezi veseli si luminosi ce imi canta live Besame Mucho…un vis devenit realitate!
…revad camera de la hotelul Saratoga, bomboana si trandafirul rosu pe care menajera mi le lasa in fiecare zi pe pat, privelistea de la fereastra- mereu zambeam vazand masinile de epoca ce imi treceau uriase, greoaie, zgomotoase, viu colorate pe sub balcon – un peisaj atat de inedit! Parca erau vii! Urc apoi in gand si la piscina de deasupra hotelului, unde seara ma gasea admirand de sus forfota orasului, cu un pahar de vin alb, rece, revad paharul aburit…Jesse Cook…o aroma de creveti la gratar … perechea eleganta ce ia masa la lumina lumanarilor sub cerul liber…alte cupluri sunt inca in piscina luminata romantic…
…imi amintesc cinele din Paladares- restaurantele ascunse in casele vechi ce pareau sa se darame… mancare delicioasa, gazde impecabile si turisti efervescenti…La Guarida – cel mai renumit si cu un gust specific, parca il simt si acum
…Ma vad transpusa in atmosfera de vis din filme – admirand cu ochi mari si surprinsi dansul, costumele si extravaganta showului de la Cabaretul Tropicana…
- Revin pentru cateva clipe la Clubul Casa de la Musica, unde trupele ce canta reggaeton live te ridica de pe scaune in cateva secunde…. dau o fuga imaginara si pana la Tun Tun Bar, preferatul meu, unde se dansa frenetic pana dimineata…
- Imi trece prin fata ochilor chipul fiecarei fete din gasca de cubaneze frumoase – dansatoare si actrite superbe ce jucau in spectacolele lui Toby … Cum imi admirau ca niste copii rochitele, esarfele, parfumul, cosmeticele….erau atat de frumoase, atat de ambitioase si de muncitoare…si atat de sarace!
- Parcurg din nou drumul catre Cojimar, satucul de pescari unde a locuit Hemingway si unde a mai ramas statuia lui, cu ochii indreptati visatori catre mare…



…Retraiesc abandonul dupa-amiezelor linistite la plaja de la Clubul Havana – loc de intalnire al expatilor sau la plaja paradisiaca de la Santa Maria – cu localnici saraci si fericiti
…Refac turul memorabil de oras pe care l-am facut intr-o masina veche, cu un sofer care canta incontinuu (melodia lui preferata era Uptown Girl- stia el ce stia….)



…Imi reapare in fata ochilor si pictorul excentric si genial pe care l-am cunoscut chiar in atelierul sau de pictura– Salvador Gonzalez, unul dintre cei mai cunoscuti pictori din Cuba, “a cuban legend “, cum a fost numit de New York Times. M-au urmarit mult timp tablourile lui, surealiste, abstracte, puternice – precum spiritul sau, taioase – precum privirea sa.



















…Ma intorc apoi in timp in seara magica pe care am petrecut-o acasa la un cuplu cubanez. Bem rom, ascultam Amy Winehouse. El- fost traducator pentru Fidel. Ea- dansatoare si actrita, superba, stilata, rafinata, de-o eleganta atat de distinsa….munceste enorm, se pregateste in permanenta sa devina o actrita impecabila- de-o ambitie cum rar mi-a fost sa vad! Vrea doar sa plece din Cuba! Imi amintesc cum, stand pe terasa, dintr-o data incepe ploaia… Brusc, liniste si inturneric total. S-a intrerupt curentul. Din vecini se aud aplauze frenetice, fluieraturi, rasete si o explozie generala de fericire, de parca echipa preferata ar fi castigat campionatul mondial de fotbal. Nu-mi vine sa cred! Carlos imi spune ca asta este reactia lor generala cand se intrerupe curentul! Nici acum nu pot sa mi-o explic prea bine, insa simt din nou o iubire atat de mare pentru oamenii acestia frumosi si simpli, care fug de ploaie, si se ascund infricosati in case, pana cand iese soarele din nou…Mi-e atat de drag de oamenii acestia atat de curati si senini, care stiu sa se bucura ca niste copii de orice…inclusiv de faptul ca, da, ocazional, viata isi intrerupe cursul firesc – atunci cand se taie curentul! Asta e spiritul cubanez!
-Simt din nou savoarea trabucului si a cognacului savurate in barul hotelului Saratoga, in acordurile pianistului ce isi aseaza de fiecare data sufletul pe clapele pianului si ni-l daruieste in acorduri atat de vii…si-l ia apoi fericit inapoi, din aplauzele noastre nebune!

…revad chipul lui Dominic, englezul venit cu prietenii intr-un bachelor trip…spunandu-mi ca s-a indragostit la prima vedere vazandu-ma cu o seara inainte la Casa de la Musica – ma intreb cum se poate indragosti cineva de o europeanca, inconjurat fiind de frumuseti voluptoase cubaneze?? Aventura netraita atunci ma face sa ma intreb si acum daca nu e mai bine totusi sa regreti lucrurile pe care le-ai facut decat cele pe care nu le-ai facut? Dar inima mea era mult prea departe…dincolo de ocean, undeva in Romania….
Ma pierd din nou in caruselul de senzatii din dansul nebun al cubanezilor, dans in care se pierd pentru a se regasi mai stralucitori… toti…. batranul de 80 de ani care dansa cu un baston in Plaza de la Catedral, intrand intr-o transa magica si tragandu-ne pe toti dupa el intr-un alt timp si un alt spatiu….frumoasele cubaneze care isi misca soldurile intr-un ritm nebun si ametitor la fel de natural precum respira…. negrul cubanez care incearca sa ma invete sa dansez salsa fara sa reuseasca…nu pot sa invat sa ma las condusa! Toti respira , vibreaza, Sunt ….Dans- cand incepe muzica ei nu isi mai apartin!
Ma desprind incet de Havana mea…cu oamenii , locurile si experientele pe care le-a ales sufletul meu ca sa invete o prima lectie in drumul catre visul sau….Ne ridicam deasupra orasului legenda si intram in paradis- un nor pufos in care se amesteca zeci de culori fosforescente ireale- incredibilele apusuri din Caraibe!

Ma intreb….. Havana….Iti las o bucatica din sufletul meu? Sau poate de-abia aici, de-abia acum, de-abia cu tine mi-am regasit-o?


Alexandra Svet
www.alexandrasvet.ro

Consilier de imagine
PR Manager Q magazine