ianuarie 2010

Simt ca anul acesta va fi unul special pentru mine… Fie voi avea o alta realizare profesionala, fie ma casatoresc, fie voi naste copii. Va doresc si voua un an in care sa vi se schimbe viata… in bine… cu un eveniment personal sau profesional.
Prognozele pentru 2010 sunt atat de sumbre, predictiile atat de pesimiste, incat… aproape ca pana si speranta ne este paralizata. Nu lasati sa se intample asta! Eu am castigat batalii exact atunci cand nimic nu le prevestea!

1 Ianuarie 2010

Sunt in creierul muntilor, la Hotelul Pestera. Aici este zapada afara si e cald inauntru. Pe langa mine sunt multi oameni cunoscuti, politicieni, afaceriști, sportivi. Oricum, am vazut pdl-isti imbratisandu-se cu psd-isti, am ascultat dedicatii gen „Traian, Traianule, nu mai bea baiatule” pana la „Ce barbat ai fost odata… Geoana!”, am intalnit oameni pentru care manierele, educatia, petrecerea dintre ani, spiritul autentic romanesc sunt mai importante decat statutul de partid. Copiii se bucura in lumea lor naiva in care este posibil si sa zbori cu picioarele pe pamant, iar parintii deja traiesc, prin ei, copilaria lor indepartata. Am urmarit dimineata Concertul de Anul Nou de la Viena si am regretat inca o data ca este „evenimentul” care-mi lipseste din itinerariul meu muzical, pe care l-am parcurs de-a lungul vietii. „Liliacul” lui Strauss a fost magistral interpretat. Va doresc ca intreg anul care a inceput sa va fie precum muzica magica a acestui concert! Pe mine inceputul acestui an m-a gasit langa cei dragi, linistita, optimista, indragostita, dar mai ales iubita… de oameni si de Dumnezeu!

Mai facusem un revelion la Hotelul Pestera in anul 2000. M-am reintors aici, dupa 9 ani, pentru ca toata lumea imi lauda liftingul locului, facut de noii proprietari, Dana si Valentin Calcan.

La-nceput a fost o cabana. Construita in 1923 si aflata in patrimoniul asociatiei turistice Hanul Drumetilor, cabana Pestera a fost distrusa, in 1940, de un incendiu. Reconstruita, 30 de ani mai tarziu, arde din nou.

Chiar in anul in care ma nasteam eu, 1974, incepe constructia unui hotel pe locul vechii cabane, inaugurat patru ani mai tarziu.

Astazi, „Pestera” este un loc modern, cu toate standardele unui hotel  montan de lux.

A fost schimbat totul, de la instalatia de incalzire, pana la termoizolare, de la marmura de pe scari, pana la bucataria moderna, de la semineul amenajat in hol, pana la mobilierul si perdelele din camera.

Cel mai mult mi-a placut c-a fost cald in camera. Asta este obsesia vietii mele de calatoare, sa fie cald acolo unde stau. Citeam deunazi in Blaga ca anotimpul este un temperament. Asa e. Mie-mi place vara si-mi place caldura, de la cea termica exterioara, la cea interioara. Am vreo doua-trei hoteluri in Europa unde merg constant si abia ce asistenta mea face rezervarea, ca cei de la receptie o intreaba nu doar daca vin cu catelul, ci si daca sa puna termostatul camerei la 27 de grade.

Anul trecut cand am fost la Madrid si m-am pricopsit cu o raceala care m-a tintuit la pat primele doua zile ale anului 2009, am chemat Salvarea. Cand a intrat in camera, medicul mi-a spus: „Doamna, pai n-o sa va faceti bine never ever, daca stati in caldura asta!!! Intr-o camera trebuie sa fie maximum 23 de grade!”. Prietenele mele glumesc mereu pe seama mea si a obsesiei mele de-a fi cald acolo unde sunt! Este si motivul pentru care am zburat mai mult de 20 de ore, de cateva ori, pentru a ajunge in tari in care vara e permanenta.

Hotelul „Pestera” este situat la 1600 m altitudine in Muntii Bucegi si, desi e la 30 de minute pe un drum forestier, dar impracticabil aproape, de Sinaia, la el se ajunge mai simplu pe varianta Bucuresti-Targoviste-Moroieni unde exista indicator la stanga si un drum pe care mergi circa o ora si jumatate prin munti. Am trecut prin satul Glod unde s-au facut filmarile la „Borat”. Si tot de film mi s-au parut si peisajele dintre Moroieni si hotel. Le-am asociat involuntar cu scenele din „Cold Mountain” in care Jude Law se intoarce la Nicole Kidman. Toti pomii erau acoperiti de alb, iar soseaua serpuia prin paduri, lasand, si la stanga si la dreapta, prapastii adanci in care e mai sanatos sa nu-ti arunci privirea.

Asa, lung si sinuos, drumul acesta a adus la „Pestera” vreo 200 de persoane care au sarbatorit revelionul.

Am avut de la muzica de petrecere, pana la bucate gustoase, de la un foc de artificii unic care s-a evidentiat si mai mult pe un cer imens si liber, pana la camera de joaca pentru copii, de la sauna si masaj, pana la piscina si jacuzzi, de la plimbari cu ATV-ul pe carari montane pana la altarul de biserica la Manastirea „Pestera”, aflata langa hotel, de la linistea unei lecturi langa focul din semineu, pana la incursiunea in adancurile Pesterii Ialomicioarei.

N-am simtit mare diferenta intre hotelul „Le Ferme de Marie” in care am fost extaziata in iarna anului trecut, la Megève, si cel de aici.

Tara noastra are locuri unice, de-o frumusete care-ti ia respiratia uneori. Ramane doar ca aceste locuri sa fie binecuvantate si cu oameni care sa le puna in valoare si sa le daruiasca din natura… oamenilor care le viziteaza.

Ma voi intoarce si la vara aici, pentru ca daca albul iti sterge griul din suflet, verdele iti regenereaza nu doar oxigenul inspirat, ci si forta de-a te reintoarce in mediul urban in care ne ducem existenta.