6 Decembrie 2008


Londra. 1 decembrie. Nimic pe lumea asta nu se compara cu linistea sufleteasca. Nu poate fi inlocuita de nicio izbanda profesionala, de nicio iubire impartasita, de bucuria niciunei caritati. Desigur, ea poate fi rezultanta tuturor impreunate, dar poate fi si consecinta absentei oricarei dureri sau suferinte.

Multi dintre cei care s-au gandit la mine in aceasta zi mi-au urat fericirea… dar… dupa ani lungi de experiente, sunt de acord cu filozoful din Königsberg potrivit caruia… fericirea este un ideal al imaginatiei, nu al ratiunii


Bacon la Tate Gallery


Expozitia lui Francis Bacon de la Tate Gallery mi-a aratat ca, uneori, valoarea profesionala, adica aceea pentru care ramai in posteritate, poate fi chiar opusul devalorizarii morale. Nimic nu l-a impiedicat pe Rousseau sa-si abandoneze toti copiii, dar nici sa-i „ilumineze” pe toti cei care au venit dupa el. La fel cum Bacon ramane unul dintre cei mai mari pictori englezi, desi in viata de zi cu zi s-a definit ca homosexual, alungat de parinti, cartofor mutat la Monaco pentru a trai mai aproape de caruselul jocurilor de noroc, iubit al unui drogat, betiv, mort din pricina unei supradoze.

Tot Bacon ne demonstreaza ca talentul transcende instruirea profesionala, caci pictorul n-a facut niciodata vreo scoala care sa-l pregateasca pentru domeniul in care a devenit un simbol inspirator.

Cu toate aceste abuzuri si derapaje personale, Bacon credea, cum se poate observa din opera lui, ca omul, fara credinta in Dumnezeu, nu s-ar deosebi cu nimic de animale.

Tablourile acestui pictor infatiseaza chipurile umane schimonosite de toate sentimentele constiente sau nu, prezinta fragilitatile sufletului uman si irationalitatea gandurilor sale ascunse. Cum despre Monet cineva spunea ca poate picta zgomotul ploii, Bacon surprinde emotii, sentimente, angoase, picteaza destine nebune. Alte elemente care persista in lucrarile lui sunt reprezentate de nudul masculin, denotand frivolitatea omului, tipatul sau scancetul, exprimand anxietati reprimate si violente. In picturile de dupa 1950, personajele lui Bacon sunt inchise in structuri gen colivie, intre linii schitate in spatiu si figuri hexagonale, limitandu-le intr-o zona psihologica incordata pe care a descris-o ca „spatii deschise ale simtirii, mai degraba, decat ale ilustrarii unui obiect”.

Tabloul lui Bacon, Studiu de nud cu personaj in oglinda, s-a vandut cu aproape 40 de milioane de dolari la o licitatie a casei Sotheby’s

In „studiile” sale inspirate de Velasquez, pictorul englez va infatisa un Papa Innocent al X-lea a carui infatisare baconiana este reprezentativa pentru insecuritatea puterii.

Paradoxul unui ateist care alege un subiect incarcat de semnificatii crestine nu s-a pierdut la Bacon, pentru ca el a afirmat, ca un „necredincios”, despre Crucificare ca este „doar un act al comportamentului uman”.

Aici, instinctele brutale si frica se combina, cu o adanca fascinatie, cu ritualul sacrificiului.

Bacon deja facuse o Crucificare foarte individualista in 1933, inainte de a se intoarce la subiect cu naucitoarea pictura pe panza Trei studii pentru personaje la baza Crucificarii, in 1944. Acesta este un precursor cheie al temelor si compozitiilor ulterioare ce contin distorsiuni bestiale ale figurilor umane in formatul picturii pe panza. Aceste creaturi monstruoase inlocuiesc sfintii traditionali si Bacon le-a legat, mai tarziu, de Eumenide (furiile razbunatoare din mitologia greaca).

Pentru toti cei care le priveau, portretele lui Bacon sunt impresionante printr-o irationalitate care amatorilor li se poate parea definitia urateniei, iar cunoscatorilor, cea mai desavarsita interpretare a conditiei umane tragice.


Londra de la inaltimea Big Bus-ului


De la inaltimea Big Bus-ului, am putut intelege, intr-un tur al orasului, de ce spunea Samuel Johnson, cel care a scris primul dictionar al limbii engleze (si pe langa casa caruia am trecut), ca nimeni nu pleaca din Londra de buna voie si ca cine a obosit de Londra inseamna ca a obosit de viata, caci Londra ofera tot ceea ce-ti poate oferi

De la Big Ben-ul care troneaza peste cladirea gotica a Parlamentului englez, la Ochiul Londrei, roata cea mai inalta din Europa, de la turnurile orasului pana la Buckingham Palace, resedinta reginei, de la absolut impresionanta Catedrala Sfantul Paul, unde printul Charles s-a casatorit cu Diana, pana la Westminster, existenta deja de aproape o mie de ani, unde au fost incoronati regii si reginele tarii, de la Wilhelm Cuceritorul incoace, sau au fost inmormantati oameni care au marcat istoria si literatura Angliei, Londra mi-a parut cel mai cosmopolit oras din lume, cu oameni de toate felurile, toate etniile, toate conditiile, peste care insa domneste o profunda aristocratie a manierelor, dar si a libertatii. Intr-atat de mult te poate schimba Londra incat unul dintre cei mai conservatori oameni pe care-i cunosc, care n-a facut in viata lui vreun exces, a acceptat, nu cu resemnare, ci chiar cu intelegere superioara, faptul ca baiatul lui, aflat la studii aici si care acasa era luat drept model in cercul lui de prieteni, s-a ras in cap in scari, si-a vopsit o jumatate din cap mov si si-a pus trei cercei intr-o ureche si cinci in cealalta. Desigur, niciun lord sau vreo lady din nobilimea britanica nu va face rabat de la manierele impecabile, tinuta perfecta si clasa unei atitudini care nu tolereaza „libertatea” nonconformista a celor care traiesc, alaturi de ei, sub acelasi cer innorat al Londrei.

Am zabovit in fata celor patru lei care strajuiesc statuia amiralului Nelson si a carui victorie istorica de la Trafalgar, impotriva  trupelor franceze, a dat si numele pietei care gazduieste National Gallery.

Cel putin pentru mine, care iubesc oamenii curajosi ce-si asuma riscuri nebunesti din dragoste – pentru ca eu insami sunt astfel construita –, Nelson ramane cea mai glorioasa figura a unui comandant englez. Ramas orfan de mama la varsta de noua ani, Nelson sfideaza raul de mare de care suferea, se inroleaza in marina, la varsta de 11 ani, pentru a-si putea intretine familia, si, sfidand paradoxurile, ajunge comandantul flotei britanice. Desi casatorit, desi isi pierde un ochi intr-o lupta, desi este impuscat in brat sfarsind prin a-i fi amputat, amiralul Nelson are un destin de legenda si, in ciuda conventiilor vremii, va scrie una dintre cele mai ravasitoare pagini din istoria universala a dragostei, alaturi de sotia ambasadorului englez la Neapole, lady Hamilton.

Aceasta iubire sfideaza handicapurile amiralului si statutul social al celor doi, fiind incoronata de nasterea a doua fiice, dintre care supravietuieste numai una. Odata cu moartea amiralului, care repurteaza celebra victorie in batalia de la Trafalgar, pe care nu apuca s-o vada pana la final, lady Hamilton va ajunge saraca, obeza, plina de datorii, sfarsind tragic, dar lasand o amintire, pe care, iata, o evocam pana si astazi.


Urc scarile Galeriei nationale.

„Diana si Actaeon”

Stiti ca este unul dintre putinele muzee in care accesul este gratuit, ceea ce spune foarte mult despre statul englez, care intelege sa cultive gustul iubitorilor de arta, profani sau specialisti, demers nepretuit. M-au sensibilizat afisele care impanzesc Londra si care cheama iubitorii de arta sa doneze pentru „Campaign for the Titians”. Doua dintre cele mai importante picturi  ale patrimoniului artistic universal, „Diana si Acteon” si „Diana si Callisto”, fac parte din colectia Bridgewater a ducelui de Sutherland, care mai detine si lucrarile altor pictori celebri. El a anuntat ca, dupa o evaluare a averii detinute de familie, a decis sa vanda cele doua picturi ale lui Titian, evaluate la circa 300 de milioane de lire sterline, oferind drept de preemtiune galeriei nationale britanice si celei scotiene.


„Diana si Callisto”

Cele doua muzee si-au unit fortele si-au declansat o campanie impresionanta pentru a strange fondurile necesare cumpararii. In cazul in care nu se va strange  aceasta suma, tablourile vor fi scoase la licitatie, urmand sa intre, probabil, in patrimoniul privat. Pictata pentru regele Filip al Spaniei si inspirata din metamorfozele lui Ovidiu, „Diana si Acteon” a fost intitulata de autorul ei „poesie” pentru lirica pe care o transmite, fiind considerata una dintre cele mai frumoase picturi din lume, despre care criticii spun ca nimic din ce i-a precedat sau i-a urmat in cariera lui Titian n-a egalat-o in frumusete si putere. Cu toate acestea, pictorul n-a fost multumit pe deplin de lucrare si nu i-a dat-o celui care o comandase, pastrand-o in atelierul sau, pana la moarte.

Intr-o lume din ce in ce mai robotizata, pledez pentru arte, pentru carti, pentru muzica, pentru tot ceea ce ne poate pastra ca fiinte emotionale. Stiu sigur ca frumusetea interioara, cultivata de-a lungul anilor, chiar in mod haotic, cu expozitii, concerte si lecturi alese aleatoriu, mi-a construit zidul de protectie cu care am putut lupta cu vremurile mai grele ale destinului meu, cu durerile trupului sau cu neimplinirile sufletului. Daca impartasiti opinia mea, donati si dvs. putin… caci poate fi atat de mult, in final!


“Desfrau” al cumparaturilor


Ca orice femeie care nu-si tradeaza conditia, am zabovit ore-ntregi prin magazinele de pe Oxford Street sau prin celebrul Harrods si nu m-am cenzurat, caci meritam si eu de ziua mea un „desfrau” al cumparaturilor, din care, evident, n-am uitat gandul catre cei dragi, carora le-am cumparat cate ceva.
Din atmosfera consumista a timpului pe care-l traim, am plonjat intr-unul din fotoliile Teatrului Majestatii Sale, pentru a intra in atmosfera tenebroasa a celui mai longeviv musical, „Fantoma de la Opera”.  Mi-e greu sa cred ca exista vreun cititor al acestei reviste care nu stie synopsisul, asa incat nu voi intra in detaliile textului aici. Este recomandarea mea numarul 1 pentru orice om care ajunge la Londra, iar cifrele alaturate sper sa fie un argument in plus.

Musicalul „Fantoma de la Opera” a  fost vazut de peste 100 de milioane de oameni de pretutindeni si este spectacolul care a rulat cel mai mult timp pe Broadway.

Cand s-a interpretat la Palatul Majestatii Sale, pe 9 octombrie 1986, musicalul a inregistrat rezervari (de bilete) de peste 1 milion de lire sterline.

Seara respectiva a fost rasplatita cu ropote de aplauze, in picioare, care au durat peste zece minute, aplauze pe care compozitorul Andrew Loyd Webber le-a pierdut din pricina faptului ca, la pauza, a plecat intr-un bar de langa teatru sa bea ceva.
Unul dintre cele mai importante obiecte de decor este candelabrul (replica la cel al Operei din Paris), care este lat de 3 m si alcatuit din 6.000 de siraguri. Cantareste o tona, iar originalul (cel din Paris) a fost construit de cinci oameni, in patru saptamani.
Tot ce are legatura cu spectacolul este pretios si scump. Costurile productiei s-au ridicat la doua milioane de lire, dintre care 900 de mii au costat numai costumele.

La doi ani dupa premiera londoneza, „Fantoma de la Opera” s-a jucat pe Broadway si de atunci s-a interpretat in 119 orase din 24 de tari.
Spectacolul a primit peste 50 de premii, incluzand 3 premii Olivier.

Dureaza doua ore sa se monteze decorul si numai 30 de minute sa se demonteze…

Fiecare reprezentatie are cate 230 de costume, 14 costumiere, 22 de scene de schimbat…

In 1896, o parte din candelabrul Operei Garnier din Paris a cazut, ucigand un spectator. Acest eveniment l-a inspirat pe Gaston Leroux sa scrie romanul „Fantoma de la Opera”, in 1910.

Tot ceea ce as fi schimbat la aceasta poveste este finalul. Cunoscandu-ma, as fi ramas pe viata „prizoniera” legata de un barbat desfigurat, dar unic.  Mi-am amintit de una dintre nuvelele lui Ismail Kadare, in care o femeie superba s-a casatorit cu un sarpe, dubland casatoria cu o dragoste reala, puternica si de nezdruncinat, pe care nimeni nu o intelegea. Totul s-a destramat intr-o noapte in care, vrand sa-l pastreze si ziua la fel de frumos precum i se arata noaptea, i-a aruncat pielea de sarpe in soba. Acela a fost sfarsitul, a determinat disparitia lui si a demonstrat inca o data ca, din timpurile biblice, femeia ramane definita prin curiozitate si prin sfidarea regulilor care-i interzic. Orice.

La sfarsitul acestor randuri va recomand sa ascultati melodia intitulata The Phantom of the Opera. Veti simti mai mult decat pot sa va determin eu…