Podul Mogoşoaiei de odinioară, astăzi Calea Victoriei, adăposteşte modernul alături de tradiţional fiind, în continuare, una dintre principalele artere ale Bucureştiului. Importanţa cultural-istorică a longevivei străzi se datorează mulţimii de clădiri somptuase (cele mai vechi datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea), în care au trăit diverse personalităţi ale vremii. La numărul 141, găsim Muzeul Naţional şi Casa memorială„George Enescu”.

Palatul Cantacuzino, care avea să devină ulterior muzeu, a fost construit între 1901 şi 1903 conform planului arhitectural al lui Ion D. Berindey, arhitect important al societăţii respective şi licenţiat al Şcolii de Belle Arte din Franţa. Palatul respectă rigurozităţile stilului baroc francez al Epocii Ludovic al XVI-lea, iar Ion Berindey colaborează cu diverşi artişti pentru decorarea clădirii. Astfel, sunt apelaţi G.D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu, Emil Wilhelm Becker pentru picturi murale, respectiv ornamentaţie sculpturală. Strădania tânărului arhitect a mulţumit pe preşedintele Consiliului de Miniştri, Gheorghe Grigore Cantacuzino, proprietarul palatului. Datorită averii şi funcţiilor pe care le avea (prim ministru, fost primar al Capitalei şi şef al Partidului Conservator), prinţul Cantacuzino este poreclit „Nababul”. În urma decesului acestuia (1913), edificiul intră în posesia fiului Mihail G. Cantacuzino. Succesiunea continuă şi, în 1929, noul posesor al clădirii va fi Maria, soţia lui Mihail. Aceasta se va recăsători în 1937 cu George Enescu, locuind împreună, timp de un an, în casa din spatele palatului.

În Palatul Cantacuzino va funcţiona, începând din 19 iunie 1956, Muzeul Naţional „George Enescu”, dupa ce soţia compozitorului va lăsa prin testament patrimoniului românesc, palatul şi casa din incinta acestuia. În acelaşi loc, tot din 1956 funcţionează şi „Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România”.


Casa memorială „George Enescu”

În spatele muzeului, se află Casa Memorială „George Enescu”. George şi Maruca locuiesc aici pentru o scurtă perioadă (1945-1946). Atât exteriorul, cât şi exteriorul casei denotă modestie. Cel puţin, pentru vremurile noastre, conform evaluărilor moderne. În holul casei, se află o parte din cărţile cuplului Enescu, un scaun şi trei dintre ceainicile/cănile din cositor aranjate linear pe o masă. În prima cameră, imediat pe stânga de la intrare, a locuit maestrul. Patul de o persoană, masa de lucru, o vioară pe un mic fotoliu, cateva icoane şi tablouri decorează încăperea. Ochelarii şi stiloul sunt încă pe masă, pe un manuscris. Aceste câteva elemente de mobilier denotă o frapantă simplitate. Din contră, camera Marucăi accentuează discrepanţa dintre gusturile celor doi soţi. Rădăcinile domniţei şi veniturile mari ale cuplului Enescu i-au permis mobilier scump, bijuterii şi alte elemente de ornament ale încăperii.

Atenţia se îndreaptă către baia casei, foarte modernă pentru perioada în care au trăit George şi Maruca. Salonul casei găzduieşte un pian, tablouri cu membrii familiei Cantacuzino, fotolii, un bufet şi o imensă oglindă. Invitaţii cuplului erau adesea onoraţi de concertele maestrului, în acest salon.

Anual, la Muzeul „George Enescu” au loc stagiuni muzicale şi programe educative, reunind artişti de valoare, debutanţi sau diletanţi. Totodată, muzeul se remarcă prin faptul că este co-organizator al renumitului Festival Internaţional „George Enescu”.


Informaţii utile:

Adresa: Calea Victoriei nr. 141, sector 1, oficiul poştal 22, 010071, Bucureşti

Telefon: 021-318.14.50 Fax: 021-312.91.82

E-mail: office@georgeenescu.ro
Program de vizitare: Marţi-Duminică, între orele 10:00 şi 17:00

Preţ bilete: 6 RON (bilet întreg); 50% reducere pentru studenţi, elevi şi pensionari

articol preluat din revista Vacante la tara