Manastirea Agapia

Nu este impresionantă dacă o vezi pe dinafară, însă, o dată trecându-i pragul, ai senzaţia ludică a zborului până în Cercul Empireu, acela unde stau îngerii şi Dumnezeu.

Atâta dreptate avea Vlahuţă când spunea că „sfinţii lui Grigorescu sunt vii”. N-am văzut nimic mai sublim ca pictura grigoresciană de pe aceşti pereţi. Sincer? N-am simţit nici măcar infinită parte din emoţia de la Agapia în faţa celebrei „Gioconde”, considerată pictura perfectă a umanităţii.

Când s-a hotărât pictarea Agapiei, s-a organizat un concurs la care s-au prezentat mai mulţi pictori, între care şi Nicolae Grigorescu, având numai 20 de ani şi fiind necunoscut la acea vreme. Icoana Maicii Domnului, care a constituit proba de concurs, se păstrează şi astăzi în Muzeul Mănăstirii.

Îmbinând tradiţia bizantină şi stilul neoclasic, Grigorescu a particularizat pictura sa din acest lăcaş prin zugrăvirea sfinţilor si chiar a lui Iisus Hristos cu chipurile oamenilor întâlniţi aievea prin acele locuri.

Preoţii slujitori ai mănăstirii, călugăriţele, ţăranii şi copiii din împrejurimi au fost modele vii ale pictorului.

Pentru chipul lui Iisus Hristos din catapeteasmă, Grigorescu şi-a ales ca model un diacon, slujitor al mănăstirii, iar îngerul blond cu păr buclat care stă lângă Fiul Domnului este chipul unui copil din satul Filioara. Bunătate, îndurare şi evlavie se citesc pe chipurile sfinţilor pictaţi de Grigorescu, cel care, după Agapia, nu va mai putea picta vreodată o icoană. Dumnezeu i-a încredinţat acest har şi misiunea ca Agapia să fie singurul lăcaş care să adăpostească pictura divină a lui Grigorescu.

El va picta de-aici înainte orice, dar niciodată chipuri biblice. După circa 40 de ani de la pictarea mănăstirii, pentru că unul dintre tablourile realizate pe uşa altarului se deteriorase, Nicolae Grigorescu, aflat încă în viaţă, este rugat să vină să refacă pictura. El va reveni la Agapia, însă din încercarea sa de-a picta la loc chipul deteriorat al sfântului, va ieşi un ciobănaş.

Măcar o dată-n viaţă trebuie să vizitaţi acest loc. Nu numai pentru valoarea sa spirituală, cât mai ales pentru pictura sa şi pentru faptul că aici a locuit Alexandru Vlahuţă, pentru că pe-aici au trecut Delavrancea, Caragiale, radu Rosetti şi alţi învăţaţi”