Am revenit acasa. Doar pentru a ma intoarce la Paris…
Cineva m-a intrebat odata care este orasul meu preferat si-am raspuns: Londra.
Apoi m-a intrebat care este cel in care as trai si am raspuns, fara ezitare: Paris.
M-am rupt de grevele si demonstratiile sindicale din Romania, de arestarile controversate, de mesajele presedintelui in Parlamentul in care alesii se acuza unii pe altii ba de prostie, ba de hotie, de emisiunile de la televizor care ne agreseaza cu o nenorocire dupa alta si m-am refugiat pe strazile Parisului unde a fost o toamna de imortalizat pe panza sau pe portativ.

La restaurantul L’Avenue de pe Avenue Montaigne m-am reintalnit cu Patricia Kaas care mi-a multumit pentru coperta frumoasa pe care i-am dedicat-o. Era modesta, normala, fara aerele unui star international cum este, asa cum am descoperit-o si la aniversarea lui Remus Truica. Chiar a asteptat la bar, vreo 10 minute, pana s-a eliberat o masa.


Duminica dimineata, mi-am petrecut vreo doua ore in Parcul “Georges Brassens”, la un targ de carti vechi de unde am cumparat un tratat despre catedralele Frantei scris de Auguste Rodin si o harta de la sfarsitul secolului al XVIII lea, pentru a o dona Muzeului hartilor din Romania.

Am vizitat cea de-a 25 a bienala de antichitati la Grand Palais si Muzeul Manuscriselor, unul dintre cele mai spectaculoase si mai importante locuri pe care le-am vizitat ca “om spiritual”.
Bienala a reunit cele mai importante galerii de antichitati din lume. Nici una din piesele expuse nu era sub 10.000 de euro.

Cel mai mult mi-a placut standul Galeriei franceze Kraemer, care a mobilat Biroul Oval de la Casa Alba.
Fondatorul, Lucien Kraemer, a emigrat in Franta din Alsacia ocupata de prusaci, si a fondat aceasta galerie de arta in 1870. Dupa doar cativa ani printre clientii sai se numarau celebrele familii Rothschild, Camondo sau cea a contelui Boni de Castellane.
Curand, au inceput sa-l solicite si familiile aritocrate din stainatate care ii admirau obiectele de arta expuse, multe dintre ele ajungand sa fie expuse in marile muzee ale lumii intre care Louvre, Metropolitam Museum of Art, Philadelphia Museum of Art etc.
Probabil ca cea mai importanta realizare a acestei case este aceea de-a fi fi fost aleasa pentru decorarea si mobilarea celui mai cunoscut si important birou din lume, acela in care isi desfasoara activitatea presedintele Statelor Unite ale Americii.
Si standul de la Grand Palais, era o reproducere fidela a Biroului Oval, exact asa cum este, in orginal, peste Ocean.

Cel mai vizitat pavilion era cel al bijuteriilor in care erau expuse piese unice, de haute couture, semnate Piaget, Henry Winston, Cartier, Chanel, etc…
N-am vazut atatea diamante pe metru patrat in viata mea, desi, acum cativa ani, aveam programat sa merg la Targul bijuteriilor de la Basel, unic in lume, la care, din motiv de cearta roamantica, n-am mai ajuns.

De la Grand Palais am luat-o pe jos spre Louvre, pentru gravurile lui Watteau, insa, in fata salii mi s-a spus ca e prea tarziu si ca muzeul inchide la 17.30.
Ajunsesem doar cu vreo zece minute mai devreme.
M-am resemnat cu Muzeul Scrisorilor si al Manuscriselor, care, de altfel, mi s-a parut unul dintre cele mai importante locuri pe care le-am vizitat vreodata.

Desi infiintat recent, in anul 2004, este un loc unic prin valoarea manuscriselor pe care le reuneste de la scrisori purtand semnatura regelui Ludovic al XV lea, pana la ordinul telegrafiat prin care Eisenhower a declarat incetarea celui de-al doilea Razboi Mondial, de la scrisori trimise de pe Titanic, inainte de scufundare, pana la foile pe care Einsten a demonstrat matematic Teoria Relativitatii, de la scrisorile lui Baudelaire, Paul Gaugain, Chopin sau Marcel Proust, pana la cele ale doamnei de Pompadour sau ale lui autorului “Micului print”. O incredibila si fascinanta calatorie grafologica in arta, stiinta, literatura, istorie si muzica, un loc in care m-as reintoarce oricand.

Am revazut-o pe Ramona Voicu si in timpul unei sesiuni de shopping am intrebat-o cum i s-a schimbat viata in ultimul an, de cand a devenit mama si s-a mutat la Paris; a iesit interviul pe care-l veti gasi in urmatorul numar al revistei Qmagazine.
N-am mai gasit bilete la montarea lui Andrei Serban, de la Garnier,“Italianca din Alger”, fiind singurul spectacol la care nu mai sunt bilete pentru tot anul.

Parisul mi s-a asezat la picioare, pur si simplu, de data aceasta.
L-am iubit, il iubesc…m-as muta in el !


PS: Revin cu mai multe fotografii (inclusiv bijuteriile de la Bienala) si cu detalii despre Muzeul Manuscriselor

[Gallery not found]