ISRAEL – in lung si lat pana la EILAT
data de plecare: 28 feb si 04 aprilie (8 zile)
Ziua I: „SPRE ŢARA PROMISA…”
Întâlnire pe aeroportul Henri Coanda cu 3 ore inainte de zbor, decolare spre Tel-Aviv. Sosire pe aeroportul Ben Gurion, formalităţi vamale. Spre Haifa trecem pe langa Caesareea si admiram Apeductul roman. Haifa al treilea oraş port ca mărime din Israel este situat în golf, la poalele Muntelui Carmel. Admiram Templul Cultului Bahai, cu grădinile sale superb terasate, sit Patrimoniu UNESCO şi încântaţi de atâta frumuseţe, poposim la Mănăstirea Stela Maris (Steaua Mării) construita peste Pestera Sf. Ilie Tezviteanul transfer în Tiberias, cazare şi cină.
Ziua a II-a: „PE URMELE LUI IISUS…”
Mic dejun. Urcăm apoi pe Muntele Tabor unde s-a petrecut „Schimbarea la Faţă” a lui Iisus : „chipul îi strălucea ca soarele, iar veşmintele s-au făcut albe precum lumina”. Coborim spre Marea Galileei, Evanghelia dupa Matei 14: 24-33 „El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus.” Optional plimbare cu vaporasul, cost 10 euro. Apoi poposim la Kibutz Yardenit, locul Botezului în apele Iordanului. Opţional, ritual de binecuvintare în Iordan, în cămăşi albe şi lungi. Preţ informativ: 25 USD (preţul include cămaşa de botez si certificatul de autenticitate, asistenţă). Plecăm spre Capernaum, pentru a vizita Casa Sfântului Petru. Ne continuăm traseul spre Tabgha, unde Hristos a înmulţit 5 pâini si 2 peşti ca să ajungă la 5000 de oameni şi apoi poposim pe Muntele Fericirilor, o colină domoală, de 560 m înălţime, în mijlocul cîmpiei care ofera o panorama asupra Marea Galileei. Întoarcere la hotel în Tiberias, cină şi cazare.
Ziua a III-a: DE LA NAZARET LA IERUSALIM..
După micul dejun ne îndreptăm ne îndreptăm spre Nazareth, locul unde Iisus şi-a petrecut o mare parte din viaţa sa. Vizităm Biserica Bunei Vestiri, înalţată pe locul unde Arhanghelul Gabriel a anunţat-o pe Fecioara Maria că va naşte Fiul Domnului apoi vizităm Biserica Ortodoxă Grecească „Sf. Gabriel” unde în altarul mic şi întunecos se aude susurul Izvorului Sfintei Marii…Plecăm spre Cana Galileei (Kafi Kana), unde Hristos a făcut prima minune, transformând apa în vin, în casa lui Simon Cananitul. Urmam drumul spre Ierusalim „oraşul sfânt”, capitala lui David. Urcăm Muntele Măslinilor, trecem tulburaţi prin Grădina Ghetsemani cu măslini bătrâni, locul unde Mântuitorul a fost vândut. Vizităm Biserica Tatăl Nostru unde Iisus i-a învăţat pe ucenicii săi şi unde a fost prins apoi Biserica Natiunilor şi Biserica Mormântului Maicii Domnului. Apoi privim Valea Gedronului, presărată cu mormintele celor care doresc să învieze primii şi Poarta de Aur prin care va intra Mântuitorul la cea de-a doua venire. Cină şi cazare in Betlehem.
Ziua a IV-a: BETHLEHEM
După micul dejun, Bethlehem, locul naşterii lui Iisus, zona de Autoritate Palestiniana, vizităm cu emoţie Biserica Ortodoxă a Naşterii Domnului ridicată de Împărăteasa Elena peste peştera în care s-a născut Iisus, Grota Laptelui si Biserica Pastorilor. Apoi vizitam Manastirea de maici Sf. Teodosie. Ne indreptam spre manastirea grec-ortodoxa din Pustiul Iudeii, Sf. Sava. Aceasta manastire a luat fiinta in sec V si este considerata a fi printre cele mai vechi din lume, fiind printre putinele lacasuri cu viata neintrerupta de rugaciune si cu pastrarea intocmai a traditiilor sfinte. Doar barbatii au acces in incinta manastirii, excursia este optionala si costa 10 euro. Cină şi cazare în Betlehem.
Ziua V: MAREA MOARTA-MAREA ROSIE
Dupa mic dejun, traversam granita si ne indreptam spre Ierusalim. Urcăm pe Muntele Sion şi ne închinăm la Biserica Adormirii Maicii Domnului şi la locul unde, acum mai bine de 2000 de ani s-a petrecut Cina cea de Taină apoi vizităm Mormântul Regelui David. Ne indreptam spre MArea Moarta si apoi spre Eilat. Optional Peninsula Sinai se face transferul la Morgenland. Cina si cazare in Eilat.
Ziua VI: EILAT
Mic dejun, timp liber baie si soare la Marea Rosie. Optional Petra.
Ziua VII Ierusalim –Via Dolorosa(Drumul Crucii)
Dupa micul dejun ne intoarcem la Ierusalim aprox 4 ore, Drumul Crucii cu cele 14 Statii. Cina si cazare in Betlehem.
Ziua VII: spre casa:
Ne îndreptăm spre Asezamantul Romanesc ca sa primim binecuvintarea pentru drum. Pornim spre Ein Karem in drum spre Tel Aviv. Transfer la aeroport. Formalitatile de imbarcare incep cu 3 ore inainte de decolare.
Loc in cam DBL: 525 euro/pers
Supliment camera single: 195 euro
Optionale din EILAT:
-SINAI SF. Ecaterina, min. 5 pax: 77 euro/pax
-PETRA – Iordania, min. 5 pax: 140 euro/pax
Servicii incluse (minim participanti grup 45 persoane)
-transport avion, compania El AL
-7 cazări hoteluri 2Tiberias 3*/3 Betlehem 4*/2 Eilat
-demipensiune (MD + cină)
-intrări la obiectivele mentionate cu exceptia Optionalelor
-transferuri şi excursii conform program;
-ghid israelian licentiat si vorbitor de limba romana pe toata durata programul;
-asistenţă turistică;
Servicii neincluse:
¬taxele de aeroport, securitate: 200 euro/pers
-bacşiş 30 euro (se colecteaza la plecarea din Bucuresti)
-băuturile la cină;
-asigurarea medicala;
- excursii optionale;
-taxele vamale Sinai/Iordania 25 $/pax;
-bacsis-uri pentru Sinai, Iordania 5 euro/pax/destinatie;
oferta agentiei Prestige Tours