La mai puţin de o oră şi jumătate de Bucureşti (prin Urziceni), pe un drum ruşinos de liber în comparaţie cu prea vestitul DN1, iată-ne la o neînsemnată răscruce de drumuri, dar atât de evocatoare pentru mine. Aici, la gara din Sătuc, ne aştepta pe vremuri, în anii ’60, o căruţă sau o trăsurică, pentru a ne transporta spre casa bunicilor… chiar şi iarna, prin nămeţii care nu-i speriau pe colindători. Acum, tic-tacul semnalizatorului a dat liber curs lacrimilor de bucurie şi, după mica zguduială de rigoare peste şinele trenului, revăd cu emoţie podul peste Buzău. Domnul Varga (personaj pitoresc şi “stâlp” al pensiunii), la volan, îmi arată cu mândrie Casa Matei pe malul celălalt al râului, în dreapta: un acoperiş roşu, cu o formă interesantă protejează “casa” de un alb imaculat; întregul ansamblu se conturează la picioarele unei coline pe coama căreia mă surprinde imaginea unei biserici…
Primirea este călduroasă şi o privire rapidă îmi dă senzaţia plăcută că am ales bine pensiunea: totul este modern, rafinat şi străluceşte de curăţenie. Ajunsă în apartamentul pe care l-am rezervat, impresia iniţială se confirmă: spaţiu, luminozitate şi atenţie acordată detaliului.
Arunc bagajele în camere şi mă grăbesc să o rog pe doamna dr. Simona TĂNASE, proprietara pensiunii de 4 margarete (adevărate !!!), să ne facă un tur complet ; şi ce credeţi? Mai am două surprize : sus «la cucurigu’» descopăr cu uluire o bibliotecă/sală de lectură !!! Iată locul ideal unde să te ascunzi de copii zburdalnici şi soț sportiv… (hahaha !) cu o revistă sau cu un roman pasionant… şi, de ce nu şi cu un «drink» relaxant… Puţin mai jos, se deschide o uşă şi, stupoare : iată-ne într-o sală de biliard şi de jocuri de cărţi amenajată după toate regulile artei : fotolii «zvelte» şi măsuţă din piele culoare moka, plăcute la atingere, pe care cărţile ies în evidenţă în mod foarte grafic; la doi paşi, masa de biliard inundată de lumina inconturnabilelor lămpi verzi, în acord perfect cu fetrul de pe masă… Dar privirea îmi este atrasă de tablourile tematice de pe pereţii tapisaţi cu lambriuri din lemn : două grupuri de jucători patrupezi, şmecheri fumători şi băutori, îmi amintesc de unul din restaurantele mele preferate din Paris, în cartierul Halelor : « Au Chien qui Fume »… Incredibil câte punţi între Valea Buzăului şi Franţa !
INFOTURIST
Localizare: localitatea Berca, pe Valea
Buzăului, la 16 km de Buzău;
Administrator: Dr. Simona TĂNASE, Director General şi Dl. Stefan Florin VARGA, Director Executiv;
De ştiut: a fost inaugurata la începutul anului 2007;
Clasificare: 4 margarete;
Capacitate: 16 camere duble şi un apartament;
Dotări pensiune: fiecare cameră are baie proprie, telefon, televizor, internet şi mini-bar; camerele de la parter şi apartamentul au şi aer condiţionat; parcare pazită, sală de conferinţe (110 m2);
Agrement: cei cazaţi beneficiază gratuit de teren de mini-fotbal, teren de tenis, tenis de masă, biliard, piscină, bibliotecă, coffee-room, terasă în aer liber, loc de joacă pentru copii; contra-cost se pot închiria biciclete, unelte de pescuit sau alte echipamente sportive (mingi, rachete, palete etc.) sau se poate merge la o şedință de masaj (60 lei/ora);
Gastronomie: restaurantul are o capacitate de 120-150 de locuri, iar terasa dispune de 50-70 de locuri şi este deschis zilnic între orele 10:00-22:30. La „Casa Matei”, în afara produselor tradiţionale preparate după reţete locale se mai pot servi şi delicioasa pizza italiana sau gustoasa “tarte flambée” de origine alsaciană – coapte în cuptor cu lemne.
Tarife:
95-150 RON/cameră single/noapte;
115-200 RON/cameră double/noapte;
350 RON/apartament/noapte.
REZERVĂRI:
Tel: 0238.510.830, 0722.601.300, 0721.267.331
E-mail: receptie@casa-matei.roAceastă adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Web: www.casa-matei.ro
Destinaţie recomandata de revista Vacanţe la ţară