consulta calendar

Recomandari Fjt

Citeste si ...

Shop Style:10 accesorii pentru toamna 2010

Covor pentru yoga Stella McCartney pentru Adidas

Cizme (par vitel) Azzedina Alaia

Ochelari de soare Cutler and Gross

Cercei din argint Botega Veneta

Esarfa Alexander McQueen

Inel Solange Azagury – Partridge

JurnalSoho Smythson

Geanta Porenta Schouler

Ceas sport Marc by Marc Jacobs

Diadema Louis Mariette

Giacometti & Maeght, 1946-1966

Giacometti & Maeght, 1946 1966

Omul care merge, sculptura in bronz in marime naturala

Giacometti & Maeght este o exceptionala retrospectiva a sculptorului ce cuprinde 60 de bronzuri,20 de picturi, 80 de desene, toate expuse in splendidul decor al Fundatiei Maeght in Saint Paul de Vence.

Sculptorul elveţian Alberto Giacometti (1901-1966) este considerat unul dintre cei mai mari artişti plastici din secolul al XX-lea, fiind cunoscut în special pentru sculpturile sale în stil suprarealist şi pentru reprezentarea filiformă a figurilor omeneşti. A fost elevul lui Antoine Bourdelle, experimentând şi stilul cubist

Expozitia, deschisa in perioada 27 iunie – 31 octombrie 2010, include si 3 variante ale portretelor lui Aime Maeght  si Marguerite Maeght, fiind pentru prima data cand ele sunt expuse impreuna.

Alberto Giacometti si Aime Maeght au fost prieteni si pentru 20 de ani au lucrat si dezbatut impreuna procesul creativ.

Prietenia lor este prezentata in scrisori, filmulete, portrete care prezinta o noua fateta a personalitatii lui Alberto Giacometti.


Una dintre sculpturile sale, “Omul care merge”, s-a adjudecat (in doar 8 minute), in cadrul unei licitatii de la Sotheby’s din Londra, cu suma record (pentru o sculptura in bronz) de 65 milioane euro.

Vestiar de diva: de la Maria Callas la Dalida

Vestiar de diva: de la Maria Callas la DalidaCentrul National pentru Costume de Scena,CNCS, Moulins,Franta expune in perioada 5 iunie – 31 decembrie 2010 costume de scena, cu predilectie costume de opera, din piesele montate in Franta.
Sunt prezentate costume incepand cu secolul 19 care a adus un suflu nou si prin faptul ca li s-a permis artistelor sa-si aleaga propria garderoba.
Pe holurile pictate pentru acest eveniment in culoarea roz veti gasi expuse de la bijuterii si alte accesorii la rochii, cu adevarat un Star Dressing Room.

Turism religios

Revista Forbes a strâns laolalta cifrele impresionante ale vizitatorilor celor mai cautate 20 destinatii religioase din lume. Cu toate ca locurile atrag milioane de oameni, mormintele, bisericile, templele, moscheele sau alte locuri sfinte aduc turisti din motive pe cât se poate de diverse.

În fiecare an, grupuri imense de turisti viziteaza mormintele sfintilor sau ale profetilor sau iau parte la celebrarile anuale din aceste locuri sfinte. La mormântul Our Lady Guadalupe din Mexico City, unde se crede ca Fecioara Maria i-a aparut unui taran sarac în secolul XVI, se estimeaza ca aproximativ 20 de milioane de oameni vin anual sa îl viziteze. Raportul Consiliului Vatican din 1999 sustine ca este cel mai vizitat mormânt catolic din lume.

La Sabarimala, un centru de pelerinaj din sudul Indiei, estimarile privind numarul turistilor variaza de la 5 milioane chiar si pâna la 60 de milioane de persoane anual.

Luxul si modernizarea transportului diferentiaza ceea ce semnifica acum pelerinajul de calatoriile credinciosilor din trecut, care mergeau distante imense pe jos pentru a aduce omagii zeilor. “Înainte era mai important drumul decât destinatia. De fapt, notiunea de baza de la care a pornit pelerinajul, indiferent de credinta, a fost ideea de calatorie, de drum mult mai important decât destinatia”.

Astazi, musulmanii îsi pot rezerva pachete de 5 stele pentru calatorie, iar credinciosii se pot duce în croaziere de lux în Grecia ca sa mearga pe urmele Sf Pavel. Calatoriile religioase au devenit mult mai comode. Fiecare religie face acest lucru”, spune Dallen Timothy.

Însa, cu toate ca aspectul de pelerinaj al calatoriei este cu mult diminuat, Holly Hayes spune ca aceste lucru nu înseamna neaparat ca esenta pelerinajului s-a pierdut în aceste vremuri moderne. “Daca un pelerin din epoca medievala ar fi putut sa calatoreasca cu avionul, mi-e greu sa cred ca ar fi refuzat. Acest lucru se întâmpla în mare parte pentru ca cel mai important lucru este de fapt destinatia, sa fii aproape de ceea ce este sfânt si supernatural”.

1. Templul Sensoji, Tokio, Japonia

Legenda spune ca doi frati au pescuit în anul 628, din râul Sumida, statuia Khannon, zeita din religia budista a fericirii si milei. Templul a fost construit în onoarea zeitei, iar turistii se înghesuie aici asteptând favoruri din partea ei. Autoritatea pentru Turism din Japonia estimeaza 30 de milioane de vizitatori anual la Sensoji.

2. Mormântul Our Lady of Guadalupe, Mexico City, Mexic

Se spune ca Fecioara Maria i-a aparut în anul 1531 unui taran sarac pe nume Juan Diego pe un deal în Tepeyac, la nord vest de locul unde se gaseste acum Mexico City. Credinciosii sustin ca imaginea Fecioarei s-a imprintat pe mantaua lui Juan. Acum ea se afla deasupra altarului dintr-o bazilica construita pe locul unde Diego a avut viziunea. În ciuda controverselor care au aparut în urma legendei, Diega a fost canonizat de Papa Ioan Paul al Doilea în 2002. Bazilica primeste aproximativ 20 de milioane de vizitatori anual

3. Vatican/Biserica Sf Petru, Roma, Italia

Vatican adaposteste casa oficiala a Papei (Palatul Apostolic), precum si Capela Sixtina, câteva muzee si Biserca Sf Petru, primul papa, al carui mormânt se afla sub altarul principal. UNESCO sustine ca biserica este cea mai mare cladire religioasa din lume. Se estimeaza ca într 5000 si 20000 de persoane viziteaza zilnic biserica, iar anual numarul acestora ajunge la 18 milioane.

4. Mormântul lui Imam Reza, Mashad, Iran

Numele celui mai sfânt oras din Iran se traduce ca “loc al martirilor”, dupa al optulea şiit Imam Reza, un descendent direct al lui Mohammed. Mormântul lui Imam este cel mai important loc Şiit din Iran, iar numărul vizitatorilor este estimat la o cifră între 12 şi 20 milioane.


5. Locurile sfinte şi căile de pelerinaj din Munţii Kii, Range, Japonia

Conform World Heritage Center “trei locuri sacre – Yoshino şi Omine, Kumano Sanzan, Koyasan- legate de vechile oraşe capitală Nara şi Kyoto prin drumuri de pelerinaj reflectă contopirea religiei native a Japoniei, Shinto, care îşi are rădăcinile în tradiţia cultului naturii din Japonia, şi Budismul, care vine din China şi Peninsula Coreea”. Locaţia atrage aproximativ 15 milioane de vizitatori anual.

6. Catedrala Notre Dame, Paris, Franţa

Catedrala a fost ridicată în cinstea Fecioarei Maria de către Episcopul Parisului în secolul XII. Monumentul construit în stil gotic a fost în centrul unor evenimente istorice: Cruciaţii s-au rugat aici înainte de a părăsi războaiele sfinte, biserica a fost jefuită în timpul revoluţiei franceze, iar Napoleon a fost încoronat chiar aici ca împarat. Astăzi, Notre Dame este o catedrală romano catolică ce primeşte 13 milioane de turişti anual.

7. Bazilica Sacre Coeur, Montmartre, Paris, Franţa

Plănuită pentru a creşte moralul după înfrângerea francezilor din 1870 în războiul cu Prusia, Sacre Coeur a fost terminată în 1914 şi conţine unul din cele mai mari mozaicuri din lume, care îl înfăţişează pe Iisus cu braţele larg deschise. Biserica romano-catolică se află pe locul cel mai înalt din Paris. Monmartre a fost şi el la rândul său destinaţie sfântă de-a lungul timpului. Acum, 13 milioane de pelerini şi vizitatori se opresc să vadă bazilica.

8. Sabarimala, Kerala, India

Acest centru hindus de pelerinaj din muntele vestic Ghat al Indiei adăposteşte templul Sastha, care conform website-ului guvernului Kerala, “este dedicat lordului Ayyappa. Se crede că acesta este locul unde Ayyappa a meditat după cel-a ucis pe puternicul demon Mahishi”. Perioada de pelerinaj este din noiembrie până în ianuarie, însă estimările turiştilor variază destul de mult, de la cinci milioane la 60 de milioane. Juan Campo, profesor de studii religioase la Universitatea Santa Barbara din California, spune că cifra se află aproape de 10 milioane.

9. Aparecida do Norte, Brazilia

Aparecida este oraşul care adăposteşte cel mai mare sanctuar în cinstea Fecioarei Maria din lume, care primeşte 8 milioane de vizite anual. Sanctuarul a fost  ridicat în secolul XVIII, când nişte pescari au scos la suprafaţă o statuie a Fecioarei Maria fără cap. În 1955 o a doua bazilică a fost construită, care poate primi 45 000 de persoane, a doua cea mai mare bazilică din lume, după Sf. Petru.

10. Mormântul lui Padre Pio, Rotonda San Giovanni, Italia

Conform New York Times, Padre Pio, un călugăr catolic capucin “a ieşit în evidenţă în 1918 când au început să îi sângereze mâinile, picioarele şi fruntea. Este primul preot care a avut stigmata de la Sf. Francis în secolul XIII. Unele persoane cred că avea şi alte daruri supranaturale, inclusiv abilitatea de a se afla în două locuri deodată sau a emite un miros strident de flori”. Mormântul său şi biserica, dintr-un munte îndepărtat din sudul Italiei, atrage între şase şi şapte milioane de pelerini anual.

11. Catedrala Cologne, Germania – aproximativ şase milioane de turişti anual.
12. Lourdes, Franţa – 5 milioane de turişti
13. Mormântul lui Imam Hussein, Karbala, Irak -  între trei şi şapte milioane de pelerini
14. Assisi, Italia / Bazilica Sf Francis -  între 4 şi 5 milioane de vizitatori
15. Jasna Gora, Czestochowa, Polonia – între patru şi cinci milioane de turişti
16. Fatima, Portugalia -  4 milioane de turişti anual.
17. Mecca şi Medina, Arabia Saudită – 4 milioane de vizitatori
18. Ierusalim, Israel – aproximativ 1,5 milioane de turişti
19. Varanasi, India – un milion de turişti
20. Bodh Gaya/Complexul templului Mahabodhi, India – un milion de vizitatori

Hotel Ermitage 20% off

Complet renovat de catre designerul de interior Patrick Ribes, hotelul Ermitage isi redeschide portile si dezvaluie o atmosfera sic, intima.

Hotel Ermitage 20% off

Intre  8 si 16 octombrie 2010, pentru rezervari efectuate pana la data de 7 septembrie 2010, pretul unei camere este de 160 euro/zi, copiii beneficiaza de gratuitate atat la cazare cat si la diverse facilitati oferite de hotel (Kid’s Resort and Royal Ryder)

Pensiunea “Casa Matei”, Berca, Buzau

Pensiunea “Casa Matei”, Berca, Buzau La mai puţin de o oră şi jumătate de Bucureşti (prin Urziceni), pe un drum ruşinos de liber în comparaţie cu prea vestitul DN1, iată-ne la o neînsemnată răscruce de drumuri, dar atât de evocatoare pentru mine. Aici, la gara din Sătuc, ne aştepta pe vremuri, în anii ’60, o căruţă sau o trăsurică, pentru a ne transporta spre casa bunicilor… chiar şi iarna, prin nămeţii care nu-i speriau pe colindători. Acum, tic-tacul semnalizatorului a dat liber curs lacrimilor de bucurie şi, după mica zguduială de rigoare peste şinele trenului, revăd cu emoţie podul peste Buzău. Domnul Varga (personaj pitoresc şi “stâlp” al pensiunii), la volan, îmi arată cu mândrie Casa Matei pe malul celălalt al râului, în dreapta: un acoperiş roşu, cu o formă interesantă protejează “casa” de un alb imaculat; întregul ansamblu se conturează la picioarele unei coline pe coama căreia mă surprinde imaginea unei biserici…

Primirea este călduroasă şi o privire rapidă îmi dă senzaţia plăcută că am ales bine pensiunea: totul este modern, rafinat şi străluceşte de curăţenie. Ajunsă în apartamentul pe care l-am rezervat, impresia iniţială se confirmă: spaţiu, luminozitate şi atenţie acordată detaliului.

Pensiunea “Casa Matei”, Berca, Buzau Arunc bagajele în camere şi mă grăbesc să o rog pe doamna dr. Simona TĂNASE, proprietara pensiunii de 4 margarete (adevărate !!!), să ne facă un tur complet ; şi ce credeţi? Mai am două surprize : sus «la cucurigu’» descopăr cu uluire o bibliotecă/sală de lectură !!!  Iată locul ideal unde să te ascunzi de copii zburdalnici şi soț sportiv… (hahaha !) cu o revistă sau cu un roman pasionant… şi, de ce nu şi cu un «drink» relaxant… Puţin mai jos, se deschide o uşă şi, stupoare : iată-ne într-o sală de biliard şi de jocuri de cărţi amenajată după toate regulile artei : fotolii «zvelte» şi măsuţă din piele culoare moka, plăcute la atingere, pe care cărţile ies în evidenţă în mod foarte grafic; la doi paşi, masa de biliard inundată de lumina inconturnabilelor lămpi verzi, în acord perfect cu fetrul de pe masă… Dar privirea îmi este atrasă de tablourile tematice de pe pereţii tapisaţi cu lambriuri din lemn : două grupuri de jucători patrupezi, şmecheri fumători şi băutori, îmi amintesc de unul din restaurantele mele preferate din Paris, în cartierul Halelor : « Au Chien qui Fume »… Incredibil câte punţi între Valea Buzăului şi Franţa !



INFOTURIST
Localizare: localitatea Berca, pe Valea
Buzăului, la 16 km de Buzău;
Administrator: Dr. Simona TĂNASE, Director General şi Dl. Stefan Florin VARGA, Director Executiv;
De ştiut: a fost inaugurata la începutul anului 2007;
Clasificare: 4 margarete;
Capacitate: 16 camere duble şi un apartament;
Dotări pensiune: fiecare cameră are baie proprie, telefon, televizor, internet şi mini-bar; camerele de la parter şi apartamentul au şi aer condiţionat; parcare pazită, sală de conferinţe (110 m2);

Pensiunea “Casa Matei”, Berca, Buzau Agrement: cei cazaţi beneficiază gratuit de teren de mini-fotbal, teren de tenis, tenis de masă, biliard, piscină, bibliotecă, coffee-room, terasă în aer liber, loc de joacă pentru copii; contra-cost se pot închiria biciclete, unelte de pescuit sau alte echipamente sportive (mingi, rachete, palete etc.) sau se poate merge la o şedință de masaj (60 lei/ora);

Gastronomie: restaurantul  are o capacitate  de 120-150 de locuri, iar terasa dispune de 50-70 de locuri şi este deschis zilnic între orele 10:00-22:30. La „Casa Matei”, în afara produselor tradiţionale preparate după reţete locale se mai pot servi şi delicioasa pizza italiana sau gustoasa “tarte flambée” de origine alsaciană – coapte în cuptor cu lemne.



Tarife:
95-150 RON/cameră single/noapte;
115-200 RON/cameră double/noapte;
350 RON/apartament/noapte.



REZERVĂRI:
Tel: 0238.510.830, 0722.601.300, 0721.267.331
E-mail: receptie@casa-matei.roAceastă adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Web: www.casa-matei.ro



Destinaţie recomandata de revista Vacanţe la ţară

Casa Berbecaru, Maramures

Casa Berbecaru, Maramures„Ca în familie”… aşa spui când te-ai simţit bine în vizită. Românii sunt recunoscuţi pentru ospitalitate, pentru apropierea faţă de musafir, pentru sentimentul că la el acasă eşti ca la tine acasă.

Casa se află în apropierea Bisericii Noi, în centrul comunei, aşa încât este foarte uşor de găsit. Dacă totuşi nu o găsiţi întrebaţi de casa Preotului, căci doamna Berbecaru este Preoteasă. Intrarea este una tipic Maramureşeană – o poartă înaltă cu zăvor de lemn, sculptată frumos. Curtea interioară nu este foarte mare, dar e verde şi mai găzduieşte şi un foişor, unde se poate servi masa sau … puteţi face orice doriţi.

Casa nouă este familiară şi interesantă, datorită modului în care este împodobită. Peste tot sunt obiecte de artizanat, o adevărată reprezentare a meşteşugului zonei – ţesutul covoarelor. În sufragerie, este o bibliotecă mare. Pe lângă toate cărţile, covoarele şi toate celelalte sunt şi costume populare, scumpe. Bucătăria este tot la parter şi de acolo vin multe mirosuri care pun la grea încercare răbdarea şi foamea.

Elementul nou de la etaj, pe lângă toate cele menţionate la parter, sunt cutiile de zestre şi diverse obiecte din lemn. În casa nouă sunt 4 camere încăpătoare şi frumos mirositoare. În capătul culoarului se află toaleta şi duşul.

Casa Berbecaru, MaramuresÎn casa veche, la aproximativ 50 de metri distanţă de cea nouă, sunt tot 4 camere, aflate tot la etaj, ceva mai mici (dar câştigă spaţiu prin farmecul dat de construcţie) şi două băi. Tariful este de 80 lei cazarea de persoana, incluzand 2 mese (mic dejun si cina), demipensiune.

Casa veche, ce are şi rol de muzeu, are o istorie interesantă. În primul rând nu este originală din Botiza, ci a fost adusă din Poienile Izei. Scumpă nu a fost (vreo 14 milioane, prin anii 90), dar a fost migăloasă, căci după ce a fost demontată, a trebuit transportată şi montată exact la fel. Modificările, adică modernizările, au fost făcute cu multă grijă aşa încât nu vei vedea nimic care să fure din originalitate şi autenticitate. Încăperile de la parter sunt un adevărat muzeu în care au fost adunate tot felul de scule, obiecte din bucătărie, haine, ţesături, mobilă. Indiferent dacă sunt sau nu cazaţi turişti, poţi intra în casă, iar dacă dai de gazdă, poţi să îţi potoleşti curiozitatea fără griji.

Casa Berbecaru, Maramures

Casa Berbecaru, Maramures













Facilităţi :

- transfer auto de la gara Iza

- încălzire centrală cu lemne

- animale acceptate în curte

- curte mare pentru parcare

- gara: 22 km; staţie autobuz: 50 m


Contact:

ANTREC Maramureş, BERBECARU VICTORIA,

Nr. 743, BOTIZA, Jud. MARAMUREŞ,

Telefon : 004/0262.334.107; 004/0262.334.207,

Fax: 004 0262.334.107,

Mobil: 0723.775.848


Destinaţie recomandata de revista Vacanţe la ţară

Conacul “Nicolae Bălcescu”

Conacul “Nicolae Bălcescu”Istoria familiei Bălcescu începe în 1791, când postelnicelul Tănase Bălcescu este primul care apare cu acest nume de familie. În anul 1788 se naşte Zinca, fiica lui Tănase şi mama lui Nicolae. Acesta va păstra numele de domnişoară al mamei, tatăl sau, pitarului Barbu sin Petre, murind timpuriu.

Casa trece moştenire sau donaţie prin proprietatea diferiţilor membri ai familiei Bălcescu, pentru ca la 31 martie 1948 Radu Mandrea, strănepot al lui Nicolae Bălcescu să doneze statului Conacul, cu parcul, terenul aferent şi pădurea ce îl înconjura pentru a fi loc de reculege şi de studiu pentru artişti, acesta urmând a purta numele de Căminul Nicolae Bălcescu.

Conacul devine Muzeu Memorial în 1 mai 1968, când se emitea Decizia de înfiinţare, momentul fiind marcat oficial la 5 octombrie prin deschiderea festivă a expoziţiei de bază. S-a încercat păstrarea caracterului de locaţie pentru manifestări culturale, prin găzduirea de conferinţe, simpozioane, seri muzicale sau expoziţii.

De altfel conacul este un loc potrivit pentru astfel e îndeletniciri artistice, căci el este ascuns pe Valea Topologului, între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, fiind în acelaşi timp, unul dintre cele mai frumoase monumente din Vâlcea. O frumuseţe care se transpune şi în colecţie păstrată în interior, rod al muncii nenumăraţilor artişti care i-ai trecut pragul. Astfel patrimoniul memorialului cuprinde în jur de 9.000 de piese, iar biblioteca circa 11.000 de unităţi de fond. Expoziţia păstrată reface atmosfera epocii, iar trecând prin birouri şi dormitoare ai impresia că alături de tine păşeşte Zinca cu fraţii şi copii ei. S-au adunat de-a lungul timpului mobilier şi covoare olteneşti, ceramică realizată de meşterii olari din satul Corbi, care acum dau conacul aerului de casă ai cărui stăpâni sunt plecaţi în vacanţă, urmând a se întoarce din clipă în altă.

Sentimentul este întărit de personalitatea directorului Nicolae Bănică-Ologu, care primeşte oaspeţi, explică şi răspunde la întrebări, întreabă la rândul lui, poate află ceva care sa îl ajute să transforme conacul într-un punct de atracţie mai puternic decât este acum. În încercarea de a păstra destinaţia dată de proprietari, domnul Bănică-Ologu organizează tabere de pictură şi expoziţii, pentru a veni în sprijinul artiştilor locali şi nu numai. Drept urmare în turul de vizitare sunt incluse, pe lângă interiorul conacului, a parcului şi bisericii de lemn şi Centrul documentar şi Expoziţia de artă.

Efortul depus de directorul Bănică-Ologu s-a materializat şi pe plan fizic, prin refacerea acoperişului, şi, prin speranţa, de această dată, a consolidării clădirii, cu adevărat necesară. „Expunerea colecţiei ridică foarte multe alte probleme. Cu siguranţă, Memorialul Nicolae Bălcescu, unde sunt depozitate importante valori ale masoneriei şi nu numai, a cunoscut în ultimul timp transformări radicale în bine. Aici, cu sprijinul Consiliului Judeţean Vâlcea, dar şi cu propriul buget, s-a făcut o reparaţie capitală a acoperişului, ceea ce a afectat cealaltă parte a bugetului, destinat altor cheltuieli pentru manifestări sau pentru personal. Pentru conac se impune continuarea lucrărilor de consolidare, în condiţiile în care în toată clădirea nu există un punct de ciment. Este necesară restaurarea interioară, nefăcută din anul 1948, schimbarea unei părţi a expoziţiei de bază, sursă proprie de alimentare cu apă etc. Ar putea rezulta, dacă vom găsi bani, o construcţie care să reziste 200 de ani. Am bucuria că am făcut paşi mari înainte, căci în urmă cu doi ani prin acoperişul conacului se vedea cerul”.


Horia Nestorescu-Bălceşti, „tatăl” colecţiei masonice


„Aici se află o colecţie de valori masonice care poate fi echivalată cu un tezaur, unic în muzeele din România. Conţine 400 de valori: bijuterii, insigne, însemne în grad sau asociative, medalii, plachete, obiecte de ritual, obiecte care au aparţinut unor personalităţi ilustre, precum şi 300 de cărţi, pro şi contra masoneriei. Este o colecţie masonică ce îmbracă toate ramurile străine şi române”.

Colecţia masonică a fost realizată de Horia Nestorescu-Bălceşti, mason declarat, director al Muzeului memorial „Nicolae Bălcescu” (1968-1974, 1975-1980) şi al Muzeului Judeţean Vâlcea (1980-1989, 1992).


Mormântul Sevastiţei Bălcescu


Sevastiţa Bălcescu primeşte prin act donatal administrarea moşiei Bălceştilor în 1856 de la Mama Zinca, iar în 1859 Conacul şi toate acareturile. Ea este singura dintre copii Zincăi care este îngropată pe moşie. Dar ea mai păstrează un alt secret, aşa cum spunea Olga Bălcescu, nepoata ei. „… ea petrecuse în străinătate mare parte din timpul exilului fratelui său mai tânăr, Nicolae Bălcescu, care era un suflet nobil, mare patriot, cugetător adânc şi scriitor distins – dar din ce împrejurări n-am putut afla îl părăsise; se întoarse singură în ţară unde după câteva luni, primi ştirea încetării lui din viaţă, în Sicilia!

Ea nu putu niciodată sa-şi ierte această faptă, pe care o considera ca o părăsire şi remuşcarea o rodea, îi întuneca adeseori amintirea!”

Destinaţie recomandata de revista Vacanţe la ţară


Text şi foto: Marcella Drăgan

Casă boierească după orânduială românească – Conacul dintre Vii



Casă boierească după orânduială românească   Conacul dintre Vii Sfârşit de secol XIX în Valahia. Călătorul împovărat de oboseală şi grijile zilnice îşi caută odihnă şi alinare la capătul drumeagului cu cireşi, la adăpostul viilor nesfârşite. Poposeşte la Conacul dintre Vii. E prima dată. Şi-i e teamă parcă. S-a săturat de hanuri proaste, cu ifose, cu podoabe stupide, cu mâncăruri de cine ştie unde şi cu nimic de făcut. Conacul dintre Vii deja îi pare altfel. Casă boierească după orânduială românească, înstărită, dar cu cumpătare, cu toate acareturile trebuinţei pentru gospodărie şi pentru plăcerea oaspeşilor. Mobilată după moda vremii în lemn şi fier brut, cu parfum de istorii vechi, dar cu rafinament cosmopolit. Pereţii bulgăriţi în alb, covoare ţesute pe duşumea, dormitor cu divan şi baldachin şi toate cele trebuincioase şederii. Călătorul îşi împrospătează faţa cu apa de izvor din carafa ca de pământ ars şi merge să prânzească.

Tânjeşte după o mâncare bună cu legume proaspete de gradină şi o carafă cu vin straşnic prahovean din podgoriile din jurul târgului Urlaţilor. Salonul boieresc cu focul arzând în cămin e plin şi vesel. Mâncarea sănătoasă abureşte, tăinuind reţetele măicuţelor de la mânăstirea din apropiere.

În cramă, borcanele cu murături, dulceţuri şi şerbeturi şed rânduite pe poliţe. Butoaie mari cu vin aşteaptă să potolească setea drumeţilor. Încurte, grătarele frig porumbul.

Boierii ţin sfat de taină într-o încăpere ferită.




Conacul dintre Vii vă aşteaptă în zilele noastre!


Conacul dintre Vii există azi. Este aşa cum spune povestea. În târgul prahovean al Urlaţilor, la 90 km de Bucureşti şi 17 km de Ploieşti. La locul lor sunt drumul cu cireşi, podgoriile, casa boierească din altă epocă, mobilele, carafele, butoaiele, vinul, scăldătoare, oamenii, viaţa. La locul lor sunt gazdele, pregătindu-vă mâncăruri sănătoase, dulceţuri şi murături ce se cer luate acasă. Doar că apa curge la robinet, sala de “sfat” are dotări de ultima oră… şi nu există flori de plastic!


Facilităţi şi servicii la Conacul dintre Vii:


Casă boierească după orânduială românească   Conacul dintre Vii Conacul dintre Vii oferă 2 apartamente, 1 junior suite şi 19 camere duble cu baie proprie şi TV, totalizând 47 locuri de cazare. Complexul are un spaţiu principal de primire de tip recepţie-bar, salon de zi (restaurant) şi cramă. Funcţiunile exterioare fac posibile atât servicii utilitare (parcare de cca 16-18 locuri), cât şi de agrement (mese de piatră cu grătar încorporat, bazine acvatice comunicante, semiîngropate şi conturate în lemn, curte interioară generoasă pentru promenadă şi evenimente outdoor, facilităţi pentru jocuri şi activităţi în aer liber). Conacul dispune şi de un training center cu o capacitate maximă de cca 130 locuri, ideal pentru programe de turism motivaţional, team building, seminarii etc.


Programele pot conţine servicii de bază şi conexe, distribuite echilibrat în spaţii interioare şi în aer liber:

• Grătar, scăldat, plajă, drumeţii, picnic, jocuri, evenimente outdoor, vânătoare, plimbări cu sania / şareta în sezon, fitness, saună.

• Iniţiere în meşteşuguri vini-viticole (culesul strugurilor, pregătirea mustului) şi activităţi gospodăreşti tradiţionale.

• Meniuri 100% naturale, preparate de măicuţe, folosind ingrediente şi alimente produse în gospodăriile din vecinătate.

• Demonstraţii culinare şi degustări de vinuri

• Idei creative de programe motivaţionale şi de întărire a coeziunii echipelor de lucru

• Turism de reuniuni şi de afaceri, seminarii, training, team building, programe sociale sau de relaxare adiacente (1/2 zi sau 1 zi).


Grija pentru oaspete, respect pentru natură!


Casă boierească după orânduială românească   Conacul dintre Vii Dotările Conacului dintre Vii definesc ceea ce aţi căutat în alte locuri din România şi, probabil, nu aţi găsit încă: prima structură turistică cu ofertă pur ecologică din regiunea Urlaţi – Prahova, care aplică întocmai principiile ecoturismului, într-o combinaţie unică de facilităţi pentru interacţiune responsabilă cu natura, vacanţă, purificare a dietei şi modului de viaţă, divertisment, comunicare, studiu şi flashback de civilizaţie românească de demult.

Conacul dintre Vii este o structură de primire turistică dezvoltată într-un fost conac boieresc refăcut dupa toate standardele actuale ale industriei ospitalităţii.

Amplasat accesibil la marginea localităţii Urlaţi – Prahova, la circa 94 km de Bucureşti, Conacul vă aşteaptă într-o zonă ferită de aglomeraţia urbană, cu un cadru natural deosebit, mărginit de cireşi şi de podgoriile proprii.


Contact: Paul MARINESCU, Conacul dintre Vii, Urlaţi, str. Valea Bobului, nr. 18, Tel./Fax: 021.212.52.62; contact@conaculdintrevii.ro


Destinaţie recomandata de revista Vacanţe la ţară

Concert Simfonic special – Mozart la Salzburg/AUSTRIA

Concert Simfonic special   Mozart la Salzburg/AUSTRIA Oferta valabila in perioada 23.03.10 – 31.10.2010

Pret: 265 euro/pers/pachet


Ziua 1 Joi – sosire -  la hotel va asteapta Salzburg Card (transport public gratuit, teleferic la cetate, telecabina  pe muntele Untersberg, plimbare cu barca, reducere pentru evenimentele culturale)

Ziua 2 Vineri – timp liber la dispozitie pentru a explora orasul Salzburg si comorile lui ascunse. Vizita palatul Hellbrun, cu fantanile jucause si gradinile sale in stil baroque. Cina sau pranz la alegere la restaurantul K+K in cartierul St Peter.

Ziua 3 Sambata – mai mult timp la dispozitie pentru explorarea orasului. Sugestii: tur cu ghid la lacul Salzkammergut sau vizita minelor de sare de la Hallein. Seara Concert Muzica Mozart ( 2 ore impreuna cu orchestra  din Salzburg condusa de Elisabeth Fuchs.)



Pachetul include:

-        2 nopti cazare in hotel de 4 *

-        mic dejun

-        card Salzburg valabil 48 de ore de la prima folosire

-        pranz sau cina la restaurant K+K sau St. Peter (3 feluri, fara bauturi)

-        bilet concert Mozart categoria A



Pachetul nu include:

-        noapte suplimentara sambata/duminica

-        transportul aerian, aproximativ 191 euro/pers cu taxe incluse, in limita locurilor disponibile.

-        transfer aeroport – hotel – aeroport