consulta calendar

Romania mea - Romania Mea. Manastirea Prislop. Mormantul Parintelui Arsenie Boca

Citeste si ...

Despre Parintele Arsenie…

Romania Mea. Manastirea Prislop. Mormantul Parintelui Arsenie Boca

„Un sfânt se cunoaşte abia după trecerea timpului. Cu cât se adaugă mai mulţi ani după mutarea sa pe lumea cealaltă, cu atât va veni lumea spre el mai mult, dacă a fost cu adevărat un slujitor al lui Dumnezeu” spunea Parintele Arsenie Boca, ”un fenomen unic în istoria monahismului românesc”, dupa cum l-a caracterizat Parintele Dumitru Staniloae.

Pe Parintele Arsenie Boca, părinte ieromonah, teolog și artist român, fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, veneau sa il vada mii și mii de credincioși, atrasi de harul si de personalitatea sa. Aveau sa vina sa sa il vada insa si mai multi dupa moarte. Pe toti i-a invatat, dupa cum spunea chiar dansul:

”să fie curați față de oameni și față de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetățenească, dajdie etc.) și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat și trup curățit de patimi).
Despre această învățătură, martori îmi sunt toți cei ce-au ascultat povețele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toți oamenii, fără deosebire, și viața curată, care fac cu putință reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăși în Împărăția de obârșie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cumințeniei și a iubirii noastre, pe pământ, în stadia și arena vieții.
Asta îmi este toată misiunea și rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deși eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părțile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu și sfințirea oamenilor prin iubire.
De alte gânduri și rosturi sunt străin.”


Insa in timpul vietii sale, Securitatea nu credea asta. Sistemul, speriat de faptul ca deja din 1940 a declanșat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit “mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”, -despre care Nichifor Crainic spunea: “Ce vreme înălțătoare când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!” – avea sa il hartuiasca toata viata.

După ocuparea țării de către armata sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea in 1945, dus la București și eliberat ulterior, nefiindu-i gasita găsită nicio vină. Insa a fost arestat din nou, in 1948, pentru vina de a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Pentru aceste banuieli, dar, mai ales, pentru faptul ca notorietatea sa printre credinciosi crescuse la cote alarmante, este torturat timp de o luna si jumatate, fortat să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat si stramutat de la Sîmbăta la Mănăstirea Prislop in noiembrie 1948. Va ramane acolo, cu mici perioade de intreruperi, cand este arestat si anchetat, pana in 1959, cand comuniștii i-au interzis in mod abuziv părintelui, deja martirizat prin închisori și la Canal, activitatea preoțească. Este scos din monahism, până la moartea ce a survenit in urma torturarii sale de catre Securitate. Inainte văzător cu duhul el a lasat mărturie a chinurilor din care i s-a tras moartea, in scena supliciilor Sf. Stefan Cel Nou, pictata la Biserica din Draganescu, Sfantul Stefan fiind pomenit exact in data mortii Parintelui Arsenie. 28 Noiembrie.

Romania Mea. Manastirea Prislop. Mormantul Parintelui Arsenie BocaFara sa mai aiba voie sa slujeasca in altar, a devenit pribeag la București, fiind tot timpul ținut în marginalitate. Cu cele două licențe ale sale, in Belle Arte și Teologie, n-a fost admis decât ca muncitor pictor bisericesc, pana la pensionarea cea a avut loc în 1968. In tot acest timp, a fost permanent supravegheat de Securitate. Cu toate acestea, Parintele daruieste imaginilor pe care le zugraveste pe peretii bisericilor forta predicilor pe care le tinea inainte. Reuseste chiar sa pacaleasca sistemul: intr-una din icoanele pictate pe peretii Bisericii Sfantul Elefterie din Bucuresti, reprezentand-o pe Maica Domnului impreuna cu pruncul Iisus Hristos, pruncul este imbracat in haine de puscarie. O scena ce spune atat de multe, scapand din fericire vigilentei celor ce il supravegheau. Pictand aceasta imagine, Parintele Arsenie le spune de fapt tuturor celor ce o privesc ca Iisus Hristos, imbracat in haine de zeghe, este asemenea celor care mureau in puscarii, in numele lui. Iisus este acolo, cu ei, in celule!

Timp de 15 ani pictează biserica de la Drăgănescu. O adevarata profetie ! O privire atenta va putea sesiza cele cateva imagini premonitorii strecurate printre scenele biblice: telefonul mobil, turnurile gemene incendiate pe 11 septembrie la New York sau naveta Discovery. Scenele zugravite pe peretii bisericii sunt o prefigurare a evenimentelor care vor cutremura lumea modernă: terorism , modificare genetică, globalizare mondială sau New Age. S-au spus multe despre minunile şi profeţiile cuviosului Arsenie Boca. Se crede ca că părintele putea trece de orice uşa zidită, putea călători prin aer, fiind prezent in acelasi timp în temniţa sa de la Canal, dar şi la înmormântarea mamei sale, din comuna Vaţa de Sus. Se pare ca părintele a prefigurat ororile bolşevismului si chiar si căderea lui Ceauşescu, căruia i-a transmis printr-un om al Securităţii că nu avea să mai prinda anul 1990 in viata. Se stie insa cu siguranţă este că părintele Arsenie avea darul „înainte-vederii”, fara sa faca insa din asta prilej de spectacol . Insa marele sau discurs profetic se află mai mult decat oriunde altundeva zugravit in Biserica de la Draganescu. Aşa cum observa marele profesor Nichifor Crainic, părintele Arsenie a aşternut pe peretii bisericii nu ipostaze şi scene biblice, ci predici fierbinţi, cugetări şi gânduri pline de întrebări şi înţelesuri ascunse. Părintele a pictat pe ziduri crezul său, odata cu tainele unei profetii, inca nedescifrate.

Avea sa moara la Sinaia, unde si-a avut chilia și atelierul de pictură, la 28 noiembrie 1989, în vîrstă de 79 de ani. Si-a dorit sa fie înmormântat la manastirea Prislop, la 4 decembrie 1989 prorocind că aici va fi loc de pelerinaj.
Astfel a devenit mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop unul din importantele locuri de pelerinaj din țară, în ultimii ani numărul de pelerini veniți pe 28 noiembrie fiind de 30 000 – 40 000 de oameni.

„Părintele Arsenie nu impunea prin calităţile sale omeneşti. Simţeai la el ceva în plus. Nu puteai să îl priveşti în ochi. Aveai senzaţia reală că te cunoaşte foarte bine. Că îţi ştie şi părţile tale nevăzute. Poate de aici şi frica ce te cuprindea în apropierea lui. Nu folosea cuvinte dure, lipsea de la el o autoritate fabricată. Era firesc, spontan şi nepământesc” – Pr. Lucian Răzvan Petcu.

„Lumea avea o mare credinţă, o mare evlavie la Părintele Arsenie şi am trăit acolo, la Sambata, cu adevărat sentimente ca în primele zile ale creştinismului. Accentul contactului cu Pr. Arsenie Boca era, în esenţă, prin spovedanie şi în cea mai profundă deplinătate ortodoxă. O spovedanie la el era un lung proces de analiză de conştiinţă. Cine ieşea de la dânsul, ştia că este eliberat de toate relele, născut cu adevărat din nou” – IPS Antonie Plămădeală (1926-2005).


In drum spre Prislop…

Iata-ma in drum spre Prislop. Parintele Arsenie a intrat in viata mea in urma cu patru ani, aratandu-mi care este rostul suferintei in viata noastra- de la El am invatat sa nu mai fug de ea; sa nu ma mai tem, ci sa o primesc cu bratele deschise, fara sa cartesc, stiind ca in spatele ei se afla ascunsa, de cele mai multe ori, o mare binecuvantare. Iar, daca nu, o lectie pe care trebuie sa mi-o insusesc. Mai bine mai devreme, decat prea tarziu. Si asa a fost! Cele mai mari binecuvantari pe care le-am primit, au venit mereu in urma clipelor de prabusire si de durere, in care imi aminteam insa mereu cuvintele Parintelui – ”Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe şi numai la atâtea daruri ajungem, prin câte suferinţe putem răzbi cu bucurie.”

Tot El m-a invatat sa fac bine si sa astept raul, fara sa uit insa ca intotdeauna binele mi-l va rasplati Dumnezeu. Mi-a spus, in cuvinte vii, sa ma rog pentru cei ce ma blesteama, sa fac bine celor ce imi fac rau, sa dau celui nedrept tot ce imi cere, sa nu zic rau nimanui, oricata nedreptate mi-ar face, sa fiu cum trebuie chiar si atunci cand raul ma asupreste pe nedrept. M-a sfatuit sa spun simplu: Eu nu ma razbun, are cine. O lectie greu de invatat. Si mai greu de pus in practica; insa, de fiecare data cand am facut-o, i-am multumit in gand, cu o rugaciune.

Suntem in minunata depresiune a Hategului – Tara Hategului, ce se intinde pana la poalele muntilor Retezat- leagan al poporului roman, in care istoria pulseaza in fiecare loc, inca din cele mai vechi timpuri. Aici s-au descoperit urme ale omului paleolitic, nu departe de Prislop, in pesterile de la Ohaba Ponor si Cioclovina. E o zi de toamna insorita si toata natura parca ne vorbeste. Intr-o explozie de culori, de freamat de frunze si zbor de pasari pe un cer de un albastru ingeresc, caile par sa ni se deschida catre o alta lume. O lume de liniste si pace, in care timpul parca s-a oprit, in timp ce toti copacii s-au transformat in ingeri ce ne ureaza bun venit.



Am emotii. Imi simt inima grea si ma incearca o usoara teama. Parintele era aspru. Desi avea intelegere pentru neputinta omeneasca, te dojenea aprig pentru fiecare pacat. ”Să nu vă gândiţi niciodată că după moarte veţi moşteni împărăţia pe care n-aţi trăit-o încă de pe pământ”, imi suna in minte cuvintele lui prin care ne cere mereu innoirea vietii, cainta din inima si dorinta de a ne indrepta. Ma simt ca si cum m-as duce la spovedit. Si, desi stiu ca oricine iesea de la spovedania cu Parintele se simtea liber ca pasarea cerului, usor, curat si plin de liniste, imi simt sufletul apasat de fiecare clipa in care mi-a lipsit bunavointa, vointa, taria de caracter sau, dupa cum spunea parintele ”simţirea de obraz”.

Obisnuia sa spuna: ”De unde începe slăbănogirea? – De la socoteala trufaşă a minţii. I se pare ei că e mai bine să nu se conducă după poruncile lui Dumnezeu, ci după capul ei, mai bine zis după păcat. Iar păcatul dă cu omul drept în plata păcatului, cum ai da cu oiştea-n gard.
Tot minte slabă dovedesc şi aceia ce nu vor să vie la ştergerea păcatelor; aceia n-au ce aştepta tămăduirea bolilor. Ajută doctorii, dar minţii îi ajută Dumnezeu. Dacă oamenii şi-ar potrivi purtările după poruncile lui Dumnezeu, care sunt poruncile firii, şi n-ar face din legi fărădelegi, ar ocoli, ar preveni toate pacostele necazurilor; dar aşa, drept în ele-şi sparg capul; – şi apoi umblă plângând…”

Pe masura ce ne apropiem de locul drag la care mi-am dorit atat de mult sa ajung, ma simt din ce in ce mai tulburata. Sunt ca un elev ce se indreapta tremurand catre un examen decisiv. Sufletul mi-e din ce in in ce mai greu. Parca m-as duce la Judecata de Apoi. Imi vin in minte lucruri facute sau nefacute, carora parca nici nu le-am dat importanta la vremea respectiva, dar care imi apasa acum sufletul cu greutatea unui sac de ciment. Si cate s-au strans… Glasul apasat al Parintelui rasuna parca puternic din frumoasele vai ale Hategului: ”Toată tinereţea ta o dai dracului, şi vezi pe urmă că ai ales rău. Dar întrebare dacă-ţi mai rămân zile să le dai lui Dumnezeu şi întrebare dacă-ţi mai primeşte o grămadă de hârburi, în loc de un vas frumos, cum puteai să fii.”

Si ma dor. Ma dor mai mult decat oricand acum, cand ma indrept spre El. Cand stiu ca il voi vedea mai viu decat oriunde, acolo, la mormantul lui unde florile nu se ofilesc niciodata.



Imi vin in minte toate rugaciunile ce mi-au ramas fara raspuns si apoi cuvintele mustratoare ale parintelui ”Cât asculţi de Dumnezeu, atât ascultă şi Dumnezeu de tine. Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să mai lase păcatul. Acum, judecaţi şi voi, cine de cine să asculte mai întâi, Dumnezeu de om sau Omul de Dumnezeu? ”
Imi amintesc brusc toate stradaniile pe care nu le-am facut, trandavirea, lenea, scaparile, rautatile…toate pacatele explodeaza acum in fata ochilor inimii. Si pentru toate, reprosul Parintelui.. ”Crestinismul nu e numai o afacere de Duminicã, ci e o strãdanie de toate zilele.”
Ne apropiem. Incerc sa ma linistesc, tot cu vorbele lui, ce-mi amintesc ca, totusi… ”Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.”
Imi repet intruna ca ”Dumnezeu nu uita de om cum uita omul de Dumnezeu.”

Parintele ne asteapta!

Nici nu pot sa ma bucur de frumusetea peisajului ireal de frumos, parca desprins dintr-un basm. Pe marginea soselei copacii danseaza intr-o simfonie de culori- le vezi pe toate, de la verde crud, galben nebun, aramiu tare, pana la ruginiu aprins, imbinandu-se intr-o tesatura divina, cu motive nedeslusite. Pe cerul albastru nori albi, pufosi deseneaza cruci. In fata noastra apare o caruta cu un cal alb, alb ca spuma laptelui. Ca din povesti. E semn bun, semn de noroc- Parintele ne asteapta!

Ajungem. Cu inima tremurand de emotii, de bucurie, de o fericire bizara ce ma indunda brusc- nu stiu de unde vine, e altfel decat orice senzatie pe care am trait-o pana acum- pasim cu un sentiment straniu de familiaritate catre poarta de intrare in manastire. Iata biserica!

Romania Mea. Manastirea Prislop. Mormantul Parintelui Arsenie Boca E mica, de lemn, simpla si atat de frumoasa. In stanga, pe un delusor, o clopotnita ce imi aminteste de arhitectura bisericilor din lemn maramuresene. Langa deal, un lac in care se oglindesc atat biserica, cat si clopotnita. Un parc micut cu brazi argintii, artari, tui, pini si magnolii. Jnepeni micuti , pietre decorative si multe flori. Atat de multe flori…. de toate culorile, marimile si miresemele. Deasupra dealului, Parintele a amenajat un mic saivan dacic. Nu am rabdare sa il vad.




Intram direct in biserica. O usa mare de stejar se deschide si o mana ne poarta parca inauntru.


Ma indrept direct spre icoanele pictate de Parinte. Sunt atat de deosebite, nu vei mai vedea icoane asemanatoare nicaieri in Romania. Mantuitorul ne priveste plin de iubire si de durere, tinand in mana o carte. O maica aflata in strana ne intreaba zambind. ”Vreti sa stiti ce scrie? Va spun eu. ” Si incepe sa recite textul, cu voce clara, apasand fiecare cuvant. Cand termina, izbucnim in lacrimi.
Iata ce scrie in Evanghelia de pe icoana imparateasca a Mantuitorului Hristos -mesaj si testament al Parintelui Arsenie Boca

“Nu te teme turma mica………..

Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu acolo sunt Eu in mijlocul lor.
Iata Eu sunt cu voi sunt – Trup si Singe – in toate zilele pana la sfarsitul veacului. Dar fericiti cei cu inima curata.
Deci cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea lui si toate celelalte vi se vor da voua.Nu fiti cu spinii grijilor in inima.Ci Da-Mi Mie inima ta.
Daca vrea cineva sa vina dupa Mine sa se lepede de sine,sa-si ia crucea sa,in fiecare zi si sa-Mi urmeze Mie.
Asadar,oricine dintre voi care nu se leapada de tot ce are, ba inca si de viata sa,nu poate sa fie ucenicul Meu.
In lume necazuri veti avea,din pricina Mea,caci va vor ocari si va vor prigoni pe voi,si mintand,vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra.
Iar cand vor incepe sa fie toate acestea,prindeti suflet si ridicati capetele voastre, pentru ca rascumpararea voastra s-a apropiat.
Indrazniti deci, Eu am biruit lumea.
Iata stau la usa ta si bat……. “


Romania Mea. Manastirea Prislop. Mormantul Parintelui Arsenie Boca

Se lasa o tacere adanca. Deja intrasem intr-o alta lume. Parintele ne intampinase cum se cuvine. Maicuta incepe sa ne vorbeasca despre El, ochii ii stralucesc, fata i se lumineaza, cuvintele patrund pana in adancuri nebanuite ale sufletului si un sentiment de iubire ne invaluie inimile stranse de emotie. Pentru cateva clipe avem senzatia ca Parintele este acolo, ca El este Cel ce ne vorbeste prin glasul maicutei. Prezenta Lui este atat de puternica, il simti in fiecare colt, in fiecare trasatura a sfintilor zugraviti pe pereti, in framantarea lemnului de stejar, in flori, in icoane, in aerul mirosind puternic a mir, tamaie si crini, in respiratia noastra intretataiata, in bataile inimii, in lacrimi…in tot!

Iesim din biserica ca si cum am fi iesit din alt timp si alt spatiu. Suntem nerabdatoare sa ajungem la mormant. E atata toamna in aer! Copacii fosnesc, vantul adie usor, frunze galbene plutesc molatic in aer, totul parca ne vorbeste. Parca ni se intind brate pline de caldura si de iubire si se aude o soapta: ”Bine ati venit Acasa! ”

Romania Mea. Manastirea Prislop. Mormantul Parintelui Arsenie Boca

Mormantul Parintelui, plin de flori – ce, da!, raman mereu asa, pline de culoare si de mireasma, chiar si iarna- ne cheama sa ne rugam, sa ne cerem iertare, sa ne caim si sa ne regasim nadejdea, iubirea si credinta. Acea credinta care misca muntii, fara pic de indoiala- ”Nu stiti ca daca veti crede 99% si va veti indoi doar 1%, acel procent valoreaza cat toate cele 99? ”
Ne cheama sa ne lepadam de noi insine si sa ne daruim Lui, Aceluia ce ni s-a daruit cu totul…
Ne reaminteste sa ne innoim intru credinta, caci ”Credinciosul depaseste limitele Omului”. …
Ne invata sa credem in minuni, soptindu-ne bland ca ”Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.”

Am murit putin la mormantul Parintelui. Cand mi s-a spus ”Alexandra, sa mergem! ” parea un glas de dincolo de timpuri ce ma chema inapoi la realitate. O realitate in care am pasit alt om. Pentru ca da, murisem, doar pentru a invia cu adevarat. Ma pierdusem, doar pentru a ma gasi pe mine cea Esentiala, aceea care Trebuie si Pot sa Fiu.
”Nu poţi deveni om mare până nu te socoteşti că ai murit, până nu te obişnuieşti să socoteşti moartea ta ca ceva ce a fost, nu ca ceva ce urmează să fie….. ”
Imi rasuna inca in minte vorbele parintelui. Ah, daca as putea muri asa in fiecare zi! De-abia atunci as putea, cu adevarat, trai!


Alexandra Svet


ADAUGA COMENTARIU
(Comentariile sunt moderate. Imediat ce sunt aprobate, acestea vor aparea pe site)