Nu mi-am imaginat vreodată c-o să fac trafic de influenţă ca să intru-ntr-un muzeu. Ei bine, s-a-ntâmplat! Pentru Uffizi!

Să intri la Uffizi, cel mai vechi muzeu din Europa (astazi este cea mai mare pinacoteca renascentista, conform UNESCO 60 % din cele mai populare opera din lume se afla in Italia, cu peste jumatate la Florenta) este o adevarată loterie.

Printre maeştrii prezenţi în galerii cu tablouri se numără Dürer, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Tiziano, Tintoretto, Peruggio, Giotto, Cimabue, Domenico Veneziano, Botticelli, Piero della Francesca, Caravaggio sau Veronese.

Cu ani în urmă, aveam o agendă telefonică, pe a cărei copertă era reprodusă „Primavara“ botticelliană. Ani la rând a fost pictura mea talisman şi una dintre puţinele pe care eram capabilă s-o descriu cu ochii-nchişi, în detaliu. Cred c-o şi visam noaptea.

Tabloul cel mai faiomos al Galeriei Uffizi, care mai suscită încă destule polemici, a stat ani de zile lângă dormitorul vărului lui Lorenzo Magnificul. Andrea Baldinotti îmi spune că alegoria este inspirată de textele clasice ale poetului latin Ovidiu, dar şi de cele ale lui Agnolo Polizianom, amic cu familia Medici şi al lui Botticelli, care, într-o scriere dedicată nepoatei lui Giuliano de Medici, creionează o gradină cu cele trei Graţii, alături de vântul primăverii, Zefir, care o urmăreşte pe Flora.

În directa sintonie cu această poetică descriere, pare genial pictată în partea dreaptă a tabloului, în care vântul Zefir o posedă pe nimfa Clori, cu care se şi căsătoreşte ulterior, dăruindu-i capacitatea de-a da naştere florilor care-i ies din gură. Lângă Clori, femeia care surâde şi care este îmbrăcată într-o rochie plină de flori, (după părerea mea, una dintre memorabilele femei din arta universală), ar trebui să simbolizeze încarnarea lui Clori în Flora, zeiţa latină a Primăverii. În centru, o vedem pe Venus, stăpâna întregii grădini. (În aceeaşi sală, Uffizi găzduieşte şi Naşterea lui Venus, un alt tablou superb al lui Botticelli, care s-a inspirat din mitologia greacă, potrivit căreia penisul zeului Uranus, amputat de Cronos, ar fi căzut în apele mării înspumate, dând naştere acestei zeiţe a frumuseţii şi dragostei). La stânga sunt, de fapt, personajele cele mai importante, cum consideră unii critici, care nu-i dau lui Venus rolul principal în pictură: cele trei graţii, personificări ale graţiei şi frumuseţii feminine în mitologia greacă, sculptate magnific şi de Canova.
Cupidon, micul zeu al amorului, îşi îndreaptă săgeata către simbolurile feminine, iar Mercur încearcă să înlăture norii care vin spre grădină.
Potrivit celor mai multe voci, experte în domeniul artei, alegoria Primăverii, anotimp în care lumea invizibilă a formelor modelează materia, transformând-o şi aducând-o la viaţă, a fost pictată cu ocazia căsătoriei dintre tânărul erudit Lorenzo di Perfrancesco de Medici, amic al pictorului şi Semiramide Appiani, nepoata Simonei Vespucci, legendară pentru frumuseţea ei, dar mai ales pentru presupusa legătură cu Giulianao de Medici.
Acest tablou rămâne unul dintre punctele de referinţă ale întregii arte şi una dintre cele mai înalte expresii ale idealului reîntors la l’eta dell’oro („epoca de aur”) în Firenzele lorenzian.
În 1982, tabloul a fost studiat de o echipă de botanişti, care au recunoscut în el cca. 200 de feluri de flori, unele dintre ele înflorind numai primăvara pe colinele florentine.